Fondul Proprietatea poate fi listat la BVB la doua luni de la alegerea administratorului
Data publicarii: 20-03-2008 | BursaComisia care va alege administratorul Fondului Proprietatea se va forma in scurt timp, iar in doua luni de la numirea acestuia Fondul va putea fi pregatit pentru listarea la Bursa de Valori Bucuresti (BVB), a declarat, joi, ministrul economiei si finantelor, Varujan Vosganian.
De administrarea Fondului Proprietatea sunt interesate 37 de companii internationale, iar fostul presedinte al consiliului de supraveghere, Emanoil Negut, estima ca societatea care va administra Fondul va fi selectata pana la sfarsitul lunii octombrie.
La finalul anului trecut, Fondul Proprietatea a inceput alegerea evaluatorului pentru activele Fondului, primul pas pentru listarea la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a acestuia.
Fondul Proprietatea, creat in 2005 ca solutie pentru despagubirea fostilor proprietari deposedati de regimul comunist, carora nu li se mai pot restitui in natura averile confiscate, are un capital social de 14,2 miliarde lei (3,8 miliarde euro).
In prezent, Fondul Proprietatea are detineri la 88 de companii, din care cele mai multe sunt din sectorul energetic.
Din 28 ianuarie, actionarii Fondului Proprietatea isi pot vinde participatiile in mod direct, fara a mai trebui sa astepte listarea la bursa, in baza unei hotarari de guvern care a modificat actul constitutiv al Fondului Proprietatea. Pana la listarea Fondului la Bursa de Valori Bucuresti (BVB), fostii proprietari pot opta pentru incasarea in numerar a cel mult 500.000 lei din sumele cuvenite.
Planurile guvernului prevad listarea Fondului Proprietatea la Bursa de Valori Bucuresti si la o bursa internationala, din Londra sau New York. Ultimele declaratii ale conducerii Fondului dau de inteles ca listarea se va realiza, cel mai devreme, in decembrie 2008.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Romania si dubla provocare a securitatii: investitii in aparare si rezilienta cibernetica
- Hankook raporteaza pentru Q1 2026 vanzari de aproximativ 3 miliarde EUR si un profit operational de aproximativ 295 mil EUR
- Studiu Deloitte: economia mondiala pierde anual peste 25 de trilioane de euro, aproape o treime din PIB-ul global, din cauza utilizarii ineficiente a resurselor
- Colliers a consiliat AFI Europe in achizitia unui portofoliu de sase centre comerciale regionale din Romania de la MAS, in cea mai mare tranzactie de retail din istoria pietei locale
- Romania contrazice tendinta europeana: investitiile straine directe au crescut cu 16% in 2025
- Piata de birouri din Bucuresti a crescut in primul trimestru din 2026, dar ramane sub nivelurile pre-pandemie
- Economia Romaniei ramane in recesiune tehnica
- Opinie Deloitte: Conformarea la noile reguli de combatere a spalarii banilor - termene limita, pasi necesari si noi entitati vizate
- Titlurile de stat Fidelis revin în mai: randamente de 7,5% în lei și 6,25% în euro, sub nivelurile anterioare
- Instabilitatea politica zguduie pietele: leul pierde teren, iar riscurile pentru companii se amplifica
- Update 3: Curs record anuntat de BNR: euro depaseste 5,26 lei
- Inceputul lui 2026 arata o tendinta clara a romanilor de a-si planifica din timp vacantele, cu accent pe siguranta
- Cheltuielile auto, din rutina contabila in zona de risc fiscal: de ce a devenit deductibilitatea fiscala o prioritate pentru ANAF
- Polarizare pe piata birourilor: 87% dintre companiile mari isi mentin suprafatele de birouri, in timp ce firmele mici se extind
- Studiu Deloitte Romania despre piata locala de arta: pictura contemporana domina optiunile de achizitie