Fixarea cursului unor valute fata de dolar genereaza inflatie la nivel mondial
Data publicarii: 14-04-2008 | InternationalUnul din membrii consiliului guvernatorilor Bancii Centrale Europene (BCE), Christian Noyer, a declarat sambata ca raportarea la dolar a unora dintre economiile emergente duce la accentuarea presiunilor inflationiste la nivel mondial, relateaza Reuters.
"Una dintre cauzele nivelului inflatiei mondiale din prezent este faptul ca unele tari emergente si-au legat cursul propriilor monede de cel al dolarului si, prin urmare, urmeaza o politica monetara foarte apropiata de cea a Statelor Unite, desi nu au nici pe departe acelasi grad de dezvoltare economica", a declarat acesta.
Noyer, guvernatorul bancii centrale a Frantei, a mai spus ca multe dintre aceste tari au economii care se dezvolta rapid, insa urmeaza totusi politica monetara a Statelor Unite, ce coboara dobanda de referinta pentru a impiedica o incetinire accentuata a economiei americane.
"Aceste state au, prin urmare, o politica monetara care nu este adaptata situatiei si se confrunta cu dificultati in controlarea inflatiei, a mai spus Noyer, adaugand ca situatia ar putea provoca atat greutati economice cat si sociale in aceste tari.
"Mi se pare ca acest fapt confirma mesajul G7, care solicita o mai mare flexibilitate a cursului de schimb al statelor care dobandesc o mai mare putere economica si care inregistreaza excedente", a mentionat Noyer.
Desi Noyer nu a numit vreo tara, raportul emis vineri de ministrii finantelor din cadrul G7 face referire la China in aceasta situatie.
"Sustinem decizia Chinei de a mari flexibilitatea monedei, insa in contextul actualului excedent comercial si al inflatiei interne, incurajam o apreciere accelerata a cursului de schimb efectiv", arata comunicatul G7.
Si alte economii asiatice si din zona Golfului Persic au cursul valutar fixat la dolar.
In ceea ce preiveste economia zonei euro, Noyer a spus ca estimarile de crestere economica ale Fondului Monetar International (FMI) sunt foarte pesimiste.
Acesta a subliniat diferentele intre pietele muncii si pietele valutare din Statele Unite si din zona euro si a spus ca nu exista motive pentru care zona euro ar putea urma incetinirea cresterii economiei americane.
"In zona euro nu avem nici cel mai mic semn de ciza a creditelor", a precizat Noyer, adaugand ca inasprirea conditiilor de creditare pentru unele operatiuni este un element benefic.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Activele fondurilor de pensii private au urcat la 246,2 miliarde de lei, in crestere de 39%
- Simona Urse se alatura Colliers ca Associate Director in echipa de Office Leasing
- Piata locala de M&A a urcat la 7,1 miliarde de dolari in primele noua luni, pe fondul unor tranzactii mari
- ING Bank Romania relanseaza aplicatia mobila pentru antreprenori ING Business PRO
- Deloitte a asistat OMV Petrom pentru doua proiecte de hidrogen verde la Petrobrazi, finantate prin PNRR
- Euro este cotat la 5,3527 lei, un nou maxim istoric fata de leu
- Nestle marcheaza 30 de ani in Romania: fiecare leu valoare adaugata genereaza 12,9 lei in economie
- Ovidiu Tisler devine Head of Private Individuals la ING Bank Romania
- Delegatia S&P a inceput la Bucuresti evaluarea ratingului Romaniei, cu decizia asteptata pe 2 octombrie
- Update: Euro a atins un nou maxim istoric fata de leu, la 5.3447 lei
- BCE a majorat dobanda-cheie la 2,5%, pe fondul presiunilor inflationiste generate de razboiul din Orientul Mijlociu
- Hidroelectrica investeste 296,8 milioane de lei intr-un sistem de stocare cu baterii la Portile de Fier II
- Bucurestiul ramane printre cele mai competitive piete imobiliare din regiune, cu randamente peste media europeana
- Adevaratul avantaj din investitiile in AI vine din valorificarea cunostintelor interne, nu din tehnologie
- Schimbari in conducerea Allianz-Țiriac: Aurel Badea se retrage, Andrei Rubeli devine CFO