Primele cinci companii auto au investit anul trecut in promovare 137 de milioane de euro
Data publicarii: 28-05-2008 | MediaPrimii cinci jucatori de pe piata auto au investit in promovare, pe canalele TV, presa scrisa si radio, in perioada ianuarie-decembrie 2007, sume brute de aproximativ 137 de milioane de euro.
Valoarea neta a investitiilor in publicitate ale celor cinci companii monotorizate este de circa 15,4 milioane de euro. Discounturile considerate sunt de aproximativ 90% pentru TV, 50% pentru radio si 50% pentru presa scrisa, potrivit firmei de consultanta Media Hub.
In clasamentul realizat in functie de sumele brute investite in promovare conduc cei de la Renault Nissan Romania cu aproape 37,9 milioane de euro si sunt urmati de Auto Italia cu 33,4 milioane de euro, Automobile Dacia cu 23,9 milioane de euro, Porsche Romania cu 22,2 milioane de euro si pe ultimul loc din cele cinci, Eurial Invest/Trust Motors cu aproape 19,9 milioane de euro.
In cazul estimarilor nete, clasamentul isi pastreaza configuratia, diferentele fiind foarte mici. Renault Nissan Romania se afla in fruntea clasamentului, cu 3,9 milioane de euro si sunt urmati de Auto Italia cu 3,4 milioane de euro, Automobile Dacia cu aproape 3 milioane de euro, Porsche Romania cu 2,9 milioane de euro si pe ultimul loc in clasament, cu 2,3 milioane de euro, Eurial Invest/Trust Motors.
Pentru promovarea pe piata media, cele cinci companii monotorizate au folosit 15,4 milioane de euro (valoare neta) pentru difuzarea unui numar de 86826 de spoturi pe canalele TV, radio, reviste si ziare.
Oficialii Dacia spun ca, odata cu lansarea noului model Sandero, in iulie 2008, compania va deveni mai agresiva in ceea ce priveste publicitatea, desi actiunile de promovare din ultimii ani (de dupa asocierea cu Renault) au consolidat brandul.
"Dacia a ales sa-si rebrandeze identitatea vizuala la momentul oportun. De multe ori se intampla ca rebrandingul sa apara atunci cand nu este cazul si invers, unele companii decid sa nu schimbe nimic, atunci cand dezvoltarea companiei ar cere-o. Dar Sandero este un motiv suficient pentru o revolutie. Tehnic, pentru grup, nu e un model nou, dar pentru Dacia reprezinta o mare schimbare", a declarat strategy director si cofondator al Grapefruit, Stefan Liute.
Misiunea celor de la Dacia in urmatoarele luni este aceea de a completa marca Dacia cu noi produse, primul dintre ele fiind Sandero. "Vrem sa lucram cu brandul, sa-l facem mai puternic si mai vizibil", a adaugat directorul de marketing al Dacia, Rafael Treguer.
Campaniile de publicitate ale Renault-Nissan sunt concepute si gestionate de agentia Publicis Romania, iar conturile Porsche sunt gestionate, in Romania, de agentiile Funky Business, ICON Advertising si Advertigo, conform reprezentantiilor agentiei.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Opinie Deloitte: Conformarea la noile reguli de combatere a spalarii banilor - termene limita, pasi necesari si noi entitati vizate
- Titlurile de stat Fidelis revin în mai: randamente de 7,5% în lei și 6,25% în euro, sub nivelurile anterioare
- Instabilitatea politica zguduie pietele: leul pierde teren, iar riscurile pentru companii se amplifica
- Update 3: Curs record anuntat de BNR: euro depaseste 5,26 lei
- Inceputul lui 2026 arata o tendinta clara a romanilor de a-si planifica din timp vacantele, cu accent pe siguranta
- Cheltuielile auto, din rutina contabila in zona de risc fiscal: de ce a devenit deductibilitatea fiscala o prioritate pentru ANAF
- Polarizare pe piata birourilor: 87% dintre companiile mari isi mentin suprafatele de birouri, in timp ce firmele mici se extind
- Studiu Deloitte Romania despre piata locala de arta: pictura contemporana domina optiunile de achizitie
- Piata logistica intra intr-o faza de ajustare dupa anul record 2025, pe fondul incertitudinilor interne si externe. Perspectivele pe termen lung raman solide
- EY lanseaza inteligenta artificiala autonoma la nivelul intregii organizatii
- Bank of America depaseste asteptarile in T1: profit in crestere cu 17% si venituri peste estimari
- Inflatia revine pe crestere in martie: urca la 9,9%, pe fondul scumpirilor generalizate
- Schneider Electric a testat modelul AI agentic NVIDIA Nemotron pentru managementul alarmelor
- Oboseala schimbarii loveste angajatii: companiile cauta echilibrul intre viteza, AI si capital uman
- Aderarea Romaniei la OCDE: pas strategic major cu impact asupra investitiilor si costurilor de finantare