Statul nu schimba obiectul de activitate al Fondului Proprietatea deoarece activele nu sunt evaluate
Data publicarii: Astazi, 08-08-2008 | Finante-BanciStatul a respins propunea de modificarea a obiectului de activitate al Fondului Proprietatea (FP), din efectuarea de investitii financiare in "administrarea si gestionarea portofoliului", deoarece nu a fost incheiata procedura de evaluare a activelor care apartin Fondului, a anuntat vineri FP.
Ministerul Economiei si Finantelor (MEF), actionar majoritar al Fondului Proprietatea, a votat "impotriva" la punctul aflat pe ordinea de zi cu privire la modificarea actului constitutiv al Fondului, in cadrul adunarii generale extraordinare din 8 august, se arata in comunicat.
"Consideram ca, la acest moment, nu a fost finalizata procedura de evaluare a activelor care apartin Fondului Proprietatea, motivat de faptul ca la acest moment institutia noastra a demarat o serie de consultari cu institutiile publice implicate in portofoliul carora se afla societatile comerciale de la care au fost transmise pachete de actiuni la Fondul Proprietatea", a motivat MEF decizia de a respinge propunerea mentionata.
Ca urmare a acestor consultari, a reiesit faptul ca exista o serie de neconcordante intre valorile activelor transmise catre societate, astfel cum au fost acestea retinute in raportul de evaluare, si opinia acestor institutii cu privire la valorile acestor active, se mai spune in comunicat.
"Pentru motivele mai sus invocate, consideram ca nu este oportun ca la acest moment sa fie modificat actul constitutiv al societatii prin mentionarea expresa a numarului de actiuni indisponibilizate, apartinand statului roman, fiind necesara mai intai clarificarea aspectelor mai sus mentionate", potrivit MEF.
Directorul general al Fondului, Daniela Lulache, declarase mai devreme ca propunerea de modificarea a obiectului de activitate al Fondului Proprietatea (FP) a fost respinsa de catre actionari in cadrul adunarii generale extraordinare.
Fondul a selectat evaluatori pentru toate cele 88 de participatii din portofoliu, dupa ce joi anuntase ca firma Darian Rom Suisse SRL, care evalua deja 50 de participatii ale Fondului, a castigat licitatia pentu evaluarea ultimelor 12 participatii.
Astfel, 26 de societati din portofoliu vor fi evaluate de firma Pricewaterhousecoopers Management Consultants SRL, iar 62 de societati de catre Darian Rom Suisse SRL.
Fondul Proprietatea avea active de 14,46 miliarde lei (4,13 miliarde euro) la sfarsitul anului trecut, in timp ce capitalurile proprii erau de 14,45 miliarde lei.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Cifra de afaceri Cargus a crescut cu aproape 9% in 2025
- Studiu Deloitte: Departamentele financiare adopta rapid noile tehnologii si vad deja beneficii clare din utilizarea automatizarii inteligente
- Sondaj EY: Directorii financiari din Romania anticipeaza un mediu fiscal mai dur, cu presiuni crescute pe conformare si predictibilitate
- Hidroelectrica atinge un nou maxim istoric la BVB si urca la o capitalizare de peste 62 de miliarde de lei
- Groupama obtine din nou certificarea internationala de Angajator de Top
- Inflatia se tempereaza in Europa, insa Romania inregistreaza in continuare cel mai ridicat nivel din UE
- Horvath, CFO Study 2026: 73% dintre directorii financiari vizeaza accelerarea digitalizarii
- Principalii investitori imobiliari din Romania anticipeaza cresterea chiriilor si stabilizarea cererii pentru inchirierea de spatii noi in 2026
- E-Proprietate si reforma impozitarii locale: ce stim si ce ramane de vazut despre impozitarea proprietatilor
- De la avantaj competitiv la conditie de baza: rolul sustenabilitatii in relatia dintre banci si clienti
- Riscul declararii inactivitatii din 1 ianuarie 2026
- Bulgaria trece la euro de la 1 ianuarie 2026
- Controalele vamale se intensifica: operatorii economici, tot mai expusi riscurilor fiscale si operationale
- Studiu EY : liderii fiscali recurg la AI pentru a consolida gestiunea taxelor pe fondul aparitiei de noi riscuri
- Consumer Index Romania 2025: Romanii resimt presiunea inflatiei si devin mai prudenti in consum