FMI estimeaza ca economia Elvetiei se va comprima cu mai mult de 2% in acest an

Data publicarii: 10-03-2009 | International

Recesiunea ar urma sa se accelereze in acest an in Elvetia, tara care va inregistra o scadere a produsului intern brut (PIB) de peste 2%, a estimat luni Fondul Monetar International (FMI), la sfarsitul unei misiuni de studiu in aceasta tara, relateaza AFP.

"In 2009, ne asteptam la o scadere semnificativa a economiei elvetiene", a declarat, pentru AFP, seful misiunii FMI, Paul Hilbers, adaugand ca recesiunea ar putea fi reflectata de o cifra "care incepe cu doi".

Estimarile sunt mult mai pesimiste decat cele ale autoritatilor elvetiene, care mizeaza pe o scadere a PIB-ului cu 0,8%, dupa o crestere cu 1,6% in 2008.

Cu toate acestea, seful secretariatului de stat pentru economie a admis la sfarsitul saptamanii ca scaderea ar putea fi mai importanta.

"Economia Elvetiei a intrat in recesiune la jumatatea anului 2008. (...) Exista semne clare ca declinul se accelereaza odata cu o noua diminuare a cererii mondiale", se precizeaza in raportul delegatiei FMI.

NewsIn

Ultimele stiri pe BankNews.ro: