Valoarea totala a amenzilor aplicate de Concurenta in 2008 a fost de 113,2 milioane lei
Data publicarii: 06-10-2009 | ActualitateValoarea totala a amenzilor aplicate de Consiliul Concurentei (CC), in 2008, a fost de 113,2 milioane lei (aproximativ 30,8 milioane euro), dintre care sanctiuni prin procese verbale in cuantum de 22,7 milioane lei, a anuntat marti autoritatea de concurenta.
Astfel, 80% din valoarea totala de 30.739.487 lei, au fost aplicate in urma unor decizii de sanctionare, iar restul ca urmare a unor procese verbale intocmite de inspectorii de concurenta.
De asemenea, in cursul anului 2008, Consiliul Concurentei (CC) a emis zece sanctiuni, iar trei dintre acestea au fost pentru incalcarea unor articole privind legea concurentei si sapte pentru omisiunea notificarii. Cele sapte sanctiuni au cumulat 1% din valoarea totala a sanctiunilor aplicate anul trecut.
Potrivit unui raport publicat marti de CC, anul trecut, institutia a deschis 14 investigatii, dintre care zece din oficiu, trei ca urmare a unor notificari, iar una ca urmare a unei plangeri formulate catre autoritatea de concurenta. Comparativ cu anul 2007, numarul acestora a crescut cu 28%, in special ca urmare a autosesizarii Consiliului.
La finalul anului 2008, Consiliul Concurentei avea in curs de desfasurare 30 de investigatii, dintre care zece in urma unor plangeri, precum si patru ca urmare a unor notificari.
Totodata, anul trecut, Concurenta a emis 102 decizii, dintre 83,3% in domeniul concentrarilor economice, in timp ce 9,8% au fost decizii de sanctionare.
In plus, autoritatea de concurenta a efectuat inspectii inopinate la 104 agenti economici activi, pe piete precum deseuri industriale reciclabile, servicii de transport auto in regim de taxi, precum si paine si produse conexe acesteia.
Potrivit raportului anual publicat marti de CC, valoarea rambursarilor/recuperarilor ajutoarelor de stat efectuate in perioada 2005-2008, a fost de 206,8 milioane lei (56,16 milioane euro).
Consiliul Concurentei a fost infiintat prin Legea concurentei din 1996. In conformitate cu prevederile Legii concurentei, CC are drept scop protejarea si stimularea concurentei pentru asigurarea unui mediu concurential normal, in vederea promovarii intereselor consumatorilor.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- BCE a majorat dobanda-cheie la 2,5%, pe fondul presiunilor inflationiste generate de razboiul din Orientul Mijlociu
- Hidroelectrica investeste 296,8 milioane de lei intr-un sistem de stocare cu baterii la Portile de Fier II
- Bucurestiul ramane printre cele mai competitive piete imobiliare din regiune, cu randamente peste media europeana
- Adevaratul avantaj din investitiile in AI vine din valorificarea cunostintelor interne, nu din tehnologie
- Schimbari in conducerea Allianz-Țiriac: Aurel Badea se retrage, Andrei Rubeli devine CFO
- Piata rezidentiala a incetinit in prima jumatate a anului, fara o corectie majora
- Deloitte Romania promoveaza trei noi directori din septembrie 2026
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene