Roubini: fuziunea bancilor va duce la crearea unui monstru si mai mare

Data publicarii: 06-11-2009 | Finante-Banci

Nouriel Roubini, unul dintre putinii analisti care au prevazut criza financiara inca din 2006, este de parere ca fuziunile dintre bancile americane ar putea duce la formarea unor institutii care vor reprezenta un risc prea mare pentru stabilitatea financiara, scrie Bloomberg.

"Nu avem nicio cale eficienta pentru preintampinarea insolventei. Daca o institutie financiara este prea mare pentru a esua, atunci trebuie sa o facem bucati. Guvernul american a incurajat crearea unor monstri si mai mari prin sustinerea fuziunilor dintre banci", a spus Roubini la o conferinta a Global Economics desfasurata la New York.

El a mai declarat ca "supermarketurile financiare", combinatii intre banci comerciale, banci de investitii, asigurari si manageri de active s-au dovedit a fi un adevarat dezastru, Roubini dand ca exemplu Citigroup care a primit un ajutor de 45 miliarde de dolari din partea guvernului american.

"Bancile ar trebui sa fie banci, oferind credite economiei reale. Nu exista niciun motiv pentru care un actionar ar trebui sa isi asume riscuri complexe", a mai spus acesta.

Redactia BankNews.ro