Asiguratorii au majorat tarifele RCA cu cel putin 40% de la inceputul anului, sustine un broker
Data publicarii: 10-12-2009 | Finante-BanciTarifele politelor de raspundere civila auto obligatorie (RCA) au fost majorate cu cel putin 40%, unele ajungand chiar sa se dubleze, pe fondul cresterii ratei daunelor, a scumpirii pieselor de schimb si a manoperei, a spus directorul general al societatii Pintilie Broker de Asigurare.
"Tarifele RCA au fost majorate in fiecare luna", a mentionat directorul general al societatii de brokeraj Pintilie Broker de Asigurare, Alexandru Pintilie. El a adaugat ca majorarea cea mai importanta se regaseste in cazul politelor pentru pensionari.
"La inceputul acestui an, un pensionar beneficia de o reducere de 50% la polita RCA in cazul unei companii de asigurare", a aratat Pintilie.
Cel mai mic tarif pe care l-a platit un pensionar la inceputul anului, la incheierea unei polite RCA, pentru un autovehicul Dacia Logan cu o capacitate de 1.201 - 1.400 cmc era de 126 lei.
In prezent, cel mai mic tarif pe care l-ar putea plati un pensionar este de 285 lei, in conditiile unei reduceri de 25% (cel mai mare nivel de reducere de pe piata in acest moment), ceea ce indica o crestere de peste 100% de la inceputul acestui an, a mai spus Pintilie.
"Pretul tot mai ridicat al manoperei, cresterea numarului de daune, precum si majorarea sumei asigurate au condus la cresterea tarifelor", a adaugat seful Pintilie Broker de Asigurare.
El considera ca asiguratorii ar trebui sa se inteleaga intre ei astfel incat sa nu mai plateasca daunele "incarcate artificial", aceste cheltuieli urmand sa se reflecte in cele din urma in buzunarele asiguratilor, prin tarifele majorate ulterior de companiile de asigurare.
Pintilie estimeaza ca tendinta de scumpire a politelor RCA va continua si in 2010, dar intr-un ritm mai moderat.
Tarifele la Casco au crescut cu 15-30% de la inceputul anului
Tarifele practicate de asigurator la incheierea unei polite Casco s-au majorat cu 15-30% de la inceputul acestui an, ritmul de crestere fiind mai temperat in comparatie cu tarifele RCA, in conditiile in care asiguratorii au introdus fransiza si au segmentat portofoliul.
Pentru 2010, Pintilie estimeaza o scumpire cu cel mult 15% a politelor Casco.
Asiguratorii din Romania practica cele mai mici tarife in cazul soferilor cu varste cuprinse intre 30 si 40 de ani, care au studii superioare, sunt casatoriti, au copii minori si o masina de circa 20.000 euro, a mai spus seful companiei de brokeraj.
Acest segment de clienti beneficiaza de reduceri cuprinse intre 30% si 40% comparativ cu alte segmente de asigurati.
Pintilie Broker de Asigurare este o societate de brokeraj in asigurari, care incheie asigurari RCA si Casco pentru toate societatile autorizate de arbitrul asigurarilor sa incheie astfel de polite.
Pintilie Broker de Asigurare estimeaza un volum de prime intermediate prin intermediul paginii de internet de 9,5-10 milioane lei in acest an, in conditiile in care pana la sfarsitul lunii noiembrie volumul de prime intermediate era de 8 milioane lei. In 2008, primele intermediate prin intermediul site-ului s-au ridicat la 3,5 milioane lei.
Pentru 2010, compania de brokeraj estimeaza un volum de prime intermediate de 14 milioane lei.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Piata rezidentiala a incetinit in prima jumatate a anului, fara o corectie majora
- Deloitte Romania promoveaza trei noi directori din septembrie 2026
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene
- Peste trei sferturi dintre tinerii romani spun ca nu isi permit o locuinta proprie
- Inflatia a scazut la 10,4% in iunie, dar analistii avertizeaza asupra presiunilor persistente pentru IMM-uri
- IKEA deschide doua puncte de servicii in centrul comercial Grand Arena din sudul Bucurestiului
- Imobiliarele comerciale concentreaza 54% din creditele acordate companiilor nefinanciare
- Reforma regulilor europene de securitate sociala inaspreste conditiile pentru detasarea salariatilor