Cursul de referinta al BNR a crescut cu peste 2 bani, la 4,1214 lei/euro
Data publicarii: 04-02-2010 | Finante-BanciMoneda nationala s-a depreciat joi semnificativ in fata euro, la un curs de referinta de 4,1214 lei/euro, in ton cu evolutia altor monede din regiune, in timp ce dolarul s-a intarit puternic fata de euro, investitorii fiind ingrijorati de instabilitatea fiscala a Greciei, Portugaliei si Spaniei.
Miercuri, Banca Nationala a Romaniei (BNR) afisase un curs de referinta de 4,0964 lei/euro.
"Leul s-a depreciat destul de mult azi (joi, n.r.), dar se pare ca a fost o miscare regionala. Oricum, la noi e vorba si de scaderea dobanzii cheie, care a facut mai putin atractive plasamentele in lei", a declarat, pentru NewsIn, un dealer bancar.
Astfel, la inceputul sedintei valutare de joi, leul era cotat in apropiere de 4,1040 unitati/euro, dar ulterior a pierdut constant teren in fata monedei europene pana la 4,13 lei/euro, iar la 13:55, euro era cotat in apropierea valorii de 4,1280 lei.
Pe pietele din regiune, monedele celorlalte tari cu regim valutar similar leului au suferit, de asemenea, corectii fata de euro. Astfel, zlotul, dupa ce a deschis in apropiere de 4 unitati/euro, s-a depreciat semnificativ in fata monedei europene pana spre 4,04 zloti/euro, dar si-a revenit usor dupa ora 11:00 la 4,0280 zloti/euro. Si forintul a pierdut teren in fata euro, de la 271,40 la 273,20 unitati/euro, ulterior intarindu-se usor sub acest nivel.
Pentru moneda americana, cursul de referinta anuntat de BNR este de 2,9749 lei/dolar, in crestere cu aproape 5 bani (1,68%) fata de cel afisat miercuri, de 2,9257 lei/dolar.
Pe pietele internationale, dolarul s-a intarit puternic in fata monedei europene in prima parte a zilei, de la aproape 1,39 la 1,3830 dolari/euro, iar la 13:55 euro era cotat la 1,3850 dolari. Moneda europeana este afectata de incertitudinile legate de criza bugetara din Grecia si de riscurile ca si alte tari din zona euro, in special Spania si Portugalia, sa se confrunte cu aceleasi probleme.
BNR a afisat, in prima parte a zilei de joi, un nivel mediu al dobanzii la depozitele atrase (ROBID) pentru o zi (overnight) de 4,96% pe an, in scadere fata de cel de miercuri, de 6,01% pe an, iar pentru depozitele overnight plasate (ROBOR) dobanda a coborat la 5,46% pe an, de la nivelul din sedinta precedenta, de 6,51% pe an.
In piata monetara, dobanzile overnight au coborat usor, la 4,5%-6% pe an, sub noua dobanda de politica monetara de 7% pe an, masura ce se aplica incepand de joi.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Hidroelectrica investeste 296,8 milioane de lei intr-un sistem de stocare cu baterii la Portile de Fier II
- Bucurestiul ramane printre cele mai competitive piete imobiliare din regiune, cu randamente peste media europeana
- Adevaratul avantaj din investitiile in AI vine din valorificarea cunostintelor interne, nu din tehnologie
- Schimbari in conducerea Allianz-Țiriac: Aurel Badea se retrage, Andrei Rubeli devine CFO
- Piata rezidentiala a incetinit in prima jumatate a anului, fara o corectie majora
- Deloitte Romania promoveaza trei noi directori din septembrie 2026
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene
- Peste trei sferturi dintre tinerii romani spun ca nu isi permit o locuinta proprie