Rusia va contribui la salvarea euro, potrivit unui consilier de la Kremlin
Data publicarii: 20-05-2010 | InternationalRusia va contribui la nivel "tehnic" la sustinerea existentei monedei unice europene, in special prin intermediul Fondului Monetar International (FMI), a declarat joi consilierul presedintelui rus, Arkadi Dvorkovici, intr-o conferinta de presa, relateaza RIA Novosti.
"Euro traverseaza o perioada dificila. Totusi, apreciez ca va supravietui si ca Europa, ajutata de alte tari importante, in special Rusia, va depasi problemele existente", a declarat responsabilul rus.
El a mentionat in acest context ca Fondul european de sustinere, a carui infiintare a fost anuntata recent, urmeaza sa fie finantat, printre altele, si de Fondul Monetar International. "Astfel, chiar din punct de vedere tehnic, vom contribui la rezolvarea problemelor Europei", a adaugat consilierul presedintelui rus.
Moneda europeana traverseaza in prezent o criza, pe fondul temerilor ca situatia din Grecia se va propaga si in alte tari din Zona euro ce au deficit bugetar mare si crestere economica mica, precum Spania si Portugalia. In aceste conditii, statele membre studiaza o serie de solutii.
Germania va face lobby in fata guvernelor Uniunii pentru introducerea unei taxe pe pietele financiare si pentru trecerea agentiilor de rating sub supravegherea autoritatilor europene, cu scopul de a recastiga "suprematia" asupra pietelor, conform declaratiilor Angelei Merkel.
Franta, care a sustinut ideile Germaniei cu privire la reglementarile pietelor financiare inainte de ultimele doua summit-uri ale G20, nu intentioneaza sa urmeze exemplul acesteia in ceea ce priveste interzicerea speculatiilor pe obligatiuni guvernamentale, conform declaratiilor Ministrului francez de Finante, Christine Lagarde.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Romania si dubla provocare a securitatii: investitii in aparare si rezilienta cibernetica
- Hankook raporteaza pentru Q1 2026 vanzari de aproximativ 3 miliarde EUR si un profit operational de aproximativ 295 mil EUR
- Studiu Deloitte: economia mondiala pierde anual peste 25 de trilioane de euro, aproape o treime din PIB-ul global, din cauza utilizarii ineficiente a resurselor
- Colliers a consiliat AFI Europe in achizitia unui portofoliu de sase centre comerciale regionale din Romania de la MAS, in cea mai mare tranzactie de retail din istoria pietei locale
- Romania contrazice tendinta europeana: investitiile straine directe au crescut cu 16% in 2025
- Piata de birouri din Bucuresti a crescut in primul trimestru din 2026, dar ramane sub nivelurile pre-pandemie
- Economia Romaniei ramane in recesiune tehnica
- Opinie Deloitte: Conformarea la noile reguli de combatere a spalarii banilor - termene limita, pasi necesari si noi entitati vizate
- Titlurile de stat Fidelis revin în mai: randamente de 7,5% în lei și 6,25% în euro, sub nivelurile anterioare
- Instabilitatea politica zguduie pietele: leul pierde teren, iar riscurile pentru companii se amplifica
- Update 3: Curs record anuntat de BNR: euro depaseste 5,26 lei
- Inceputul lui 2026 arata o tendinta clara a romanilor de a-si planifica din timp vacantele, cu accent pe siguranta
- Cheltuielile auto, din rutina contabila in zona de risc fiscal: de ce a devenit deductibilitatea fiscala o prioritate pentru ANAF
- Polarizare pe piata birourilor: 87% dintre companiile mari isi mentin suprafatele de birouri, in timp ce firmele mici se extind
- Studiu Deloitte Romania despre piata locala de arta: pictura contemporana domina optiunile de achizitie