FMI recunoaste esecul programului de austeritate cu Romania: Marea dezamagire este ca economia nu si-a revenit
Data publicarii: 19-01-2011 | Finante-BanciMarea dezamagire a FMI dupa doi de acord cu Romania este ca economia inca nu a revenit pe crestere, afirma Jefrey Franks, seful misiunii Fondului la Bucuresti.
"Absenta cresterii economice este marea dezamagire acum cand ne apropiem de finalul acestui acord. La fel de adevarat este ca reformele ar fi putut merge mai repede, insa chiar si asa au facut ajustari foarte importante, s-au implementat politici corecte si s-a revenit pe calea disciplinei fiscale", a declarat Franks ieri pentru ZF.
Este pentru prima data cand un inalt oficial implicat in acest acord admite marele esec al proiectului de a scoate Romania din criza.
FMI a avut intreg anul trecut pe agenda problema cresterii economice si si-a dorit foarte mult sa-si treaca in palmares readucerea Romaniei pe o traiectorie de crestere prin acordul de doi ani inca din 2010.
Potrivit unor surse oficiale, in cursul negocierilor de anul trecut, mai ales la runda din vara de dinaintea majorarii TVA si a taierii salariilor, FMI a pledat pentru variante care sa plaseze economia pe crestere, ajungandu-se chiar la disensiuni cu BNR, a carei pozitie a fost si este ca nu trebuie reluata cresterea PIB pana cand nu avanseaza reformele si nu se restructureaza economia.
Acum BNR a ajuns la o atitudine ambigua, in care pe de o parte refuza sa reduca dobanda semnal, dar in acelasi timp a presat dobanzile de pe piata monetara sa coboare mult sub pragul de 6,25% pe an.
Cert este ca acordul cu FMI, parte principala a uriasului imprumut de 20 mld. euro luat de Romania in 2009, nu se poate lauda cu scoaterea din recesiune. Cu alte cuvinte, se poate pune problema de ce a fost necesar un asemenea acord gigant daca chiar in conditiile unei injectii de 10 miliarde euro in 2009 si inca 7 miliarde de euro in 2010 economia a avut o cadere totala de 10%.

Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Romania si dubla provocare a securitatii: investitii in aparare si rezilienta cibernetica
- Hankook raporteaza pentru Q1 2026 vanzari de aproximativ 3 miliarde EUR si un profit operational de aproximativ 295 mil EUR
- Studiu Deloitte: economia mondiala pierde anual peste 25 de trilioane de euro, aproape o treime din PIB-ul global, din cauza utilizarii ineficiente a resurselor
- Colliers a consiliat AFI Europe in achizitia unui portofoliu de sase centre comerciale regionale din Romania de la MAS, in cea mai mare tranzactie de retail din istoria pietei locale
- Romania contrazice tendinta europeana: investitiile straine directe au crescut cu 16% in 2025
- Piata de birouri din Bucuresti a crescut in primul trimestru din 2026, dar ramane sub nivelurile pre-pandemie
- Economia Romaniei ramane in recesiune tehnica
- Opinie Deloitte: Conformarea la noile reguli de combatere a spalarii banilor - termene limita, pasi necesari si noi entitati vizate
- Titlurile de stat Fidelis revin în mai: randamente de 7,5% în lei și 6,25% în euro, sub nivelurile anterioare
- Instabilitatea politica zguduie pietele: leul pierde teren, iar riscurile pentru companii se amplifica
- Update 3: Curs record anuntat de BNR: euro depaseste 5,26 lei
- Inceputul lui 2026 arata o tendinta clara a romanilor de a-si planifica din timp vacantele, cu accent pe siguranta
- Cheltuielile auto, din rutina contabila in zona de risc fiscal: de ce a devenit deductibilitatea fiscala o prioritate pentru ANAF
- Polarizare pe piata birourilor: 87% dintre companiile mari isi mentin suprafatele de birouri, in timp ce firmele mici se extind
- Studiu Deloitte Romania despre piata locala de arta: pictura contemporana domina optiunile de achizitie