Meserii care 'merg' bine in recesiune! Top joburi cautate si pe timp de criza!

Data publicarii: 21-02-2011 | HR/Cariere


Desi de mai bine de doi ani sute de mii de angajati au ramas fara loc de munca, au existat si norocosi, care nu numai ca si-au pastrat joburile, dar au devenit chiar mai solicitati decat inainte. Fie ca este vorba de contabili, fie de mestesugari sau de recuperatori, exista si domenii de activitate care au mers bine pe timp de criza sau care au fost revitalizate ca urmare a dificultatilor economice.

Potrivit unui studiu recent, peste 40% dintre romani se asteapta si in acest an sa-si piarda locul de munca, in timp ce o treime spune ca este posibil sa li se taie salariul.
Desi angajatii sunt in continuare pesimisti in ceea ce priveste viitorul lor profesional, specialistii spun ca exista si domenii carora le merge bine, si asta tocmai datorita crizei.
 
Vezi mai jos lista activitatilor care merg bine si pe criza:

Contabil. In vremuri ce criza orice mic patron vrea sa-si gestioneze cat mai bine banii. De aceea contabilii sunt la mare cautare in aceasta perioada, fie pentru micile afaceri de familie, fie pentru unele mai mari.
 
Domeniul educatiei. Nu vorbim aici despre sistemul de stat, unde in ultima perioada s-au facut disponibilizari si unde nu exista prea mari sanse de angajare in viitorul apropiat. Dar cu un sistem de invatamant in care nimeni nu mai are incredere, tot mai multi romani recurg la institutiile de educatie private, in special la nivel de cresa sau de gradinita.
 
Industria divertismentului. In timpul Marii Depresiuni din America, industria filmului a explodat, in conditiile in care oamenii incercau sa uite de realitatile dure ale vietii si aveau mai mult timp pentru a se relaxa. Acelasi lucru s-ar putea intampla si astazi, cand oamenii ar putea sa mearga mai des la film sau la teatru, sa joace jocuri video sau sa practice un sport.
 
Angajat intr-o companie de utilitati. Munca intr-o companie care se ocupa de salubrizare, de exemplu, va fi intotdeauna una sigura, chiar si in timp de criza. Orasele trebuie curatate in fiecare zi, indiferent daca este criza sau nu.
 
Mici mastesugari. Meserii uitate in ultima vreme, ca pantofar, croitor sau depanator radio-tv sunt acum redescoperite, iar micile ateliere care au rezistat pana acum, se revigoreaza dintr-o data. Pe timp de criza, regula generala a devenit "totul se repara, nu se inlocuieste".
 
Sanatate. Desi sistemul medical de la noi a intrat si el in criza, o data cu subfinantarea de la stat si cu migratia masiva a specialistilor in strainatate, domeniul este unul ofertant pentru cei cu studii de specialitate. Fie ca se ocupa locurile lasate libere de cei care au plecat in strainatate, fie ca apar clinici private care au nevoie de personal, cei cu diferite specializari in medicina isi pot gasi cu usurinta un loc de munca. Cele mai ravnite calificari sunt cele de asistente, medici de medicina interna, stomatologi sau generalisti.
 

 

citeste mai mult: incont.ro