Presedintele CSSPP: Valoarea activelor in sistemul de pensii private se apropie de 1% din PIB
Data publicarii: 26-05-2011 | Finante-Banci
Activele in sistemul de pensii private din Romania reprezentau putin peste 0,9% din PIB, la sfarsitul lui 2010, iar acum ne apropiem de 1%, a declarat, miercuri, presedintele Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP), Mircea Oancea, la cea de-a 8-a editie a Forumului Financiar, organizat de Forum Invest.
Potrivit acestuia, din decembrie 2008 si pana in aprilie 2011, s-a ajuns la active nete cumulate in administrare in valoare de 1,3 miliarde de euro (5,4 miliarde de lei) si la un numar de participanti la nivel total, respectiv sistem de pensii facultative si obligatorii, de peste 5,5 milioane.
In ceea ce priveste structura investitiei sistemului de pensii private, la nivel total exista o structura conservatoare, prudenta, slab diversificata, in care titlurile de stat la diverse scadente reprezinta peste 66% din volumul de active. Se adauga obligatiunile municipale - 1,19%, depozitele bancare - 5,84%, obligatiuni corporative - 8,83%.
Acesta a facut referire si la cadrul legislativ care reglementeaza sistemul de pensii private, apreciind ca sunt necesare cel putin trei legi pentru ca acesta sa fie complet.
Prima este Legea privind infiintarea si functionarea Fondului de garantare din sistemul de pensii private, care, in opinia lui Mircea Oancea, reprezinta, practic, ultima componenta a sistemului de garantii prevazut in legislatia actuala pentru asigurarea increderii participantilor ca, in orice situatie, fie de criza economica, fie de frauda, Fondul le garanteaza drepturile castigate in sistemul de pensii private. Si este vorba atat despre drepturile castigate in perioada de acumulare, cat si de cele castigate in perioada de plata a pensiilor. Acest proiect de lege se afla in faza finala de adoptare in Parlament, presedintele CSSPP estimand ca va fi adoptat pana la sfarsitul acestei sesiuni parlamentare de Camera Deputatilor (Camera decizionala).
"Sunt prevazute mecanisme de implementare, de punere in functiune si poate intra in functiune (Fondul - n.r.) pana la sfarsitul acestui an sau inceputul anului 2012", a precizat Oancea.
A doua lege necesara este cea privind organizarea si functionarea sistemului de plata a pensiilor private.
"Nu poti sa ai o imagine completa a sistemului de pensii daca nu ai si o imagine asupra sistemului de plata. Cine sunt cei care vor plati pensiile private, cum sunt organizati si cum se calculeaza aceste pensii. Acest proiect de lege este in dezbatere publica la Ministerul Muncii, in curs de avizare la Ministerul de Finante si la Ministerul Justitiei. Estimam ca in curand va fi adoptat de Guvern si va intra in dezbatere parlamentara", a subliniat Mircea Oancea.
Cea de-a treia lege necesara pentru reglementarea sistemului de pensii private este cea privind infiintarea fondului de pensii private ocupationale, pentru "a ne adresa investitorilor potentiali, interesului pietii pentru a investi in domeniul produselor de pensii".
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Cifra de afaceri Cargus a crescut cu aproape 9% in 2025
- Studiu Deloitte: Departamentele financiare adopta rapid noile tehnologii si vad deja beneficii clare din utilizarea automatizarii inteligente
- Sondaj EY: Directorii financiari din Romania anticipeaza un mediu fiscal mai dur, cu presiuni crescute pe conformare si predictibilitate
- Hidroelectrica atinge un nou maxim istoric la BVB si urca la o capitalizare de peste 62 de miliarde de lei
- Groupama obtine din nou certificarea internationala de Angajator de Top
- Inflatia se tempereaza in Europa, insa Romania inregistreaza in continuare cel mai ridicat nivel din UE
- Horvath, CFO Study 2026: 73% dintre directorii financiari vizeaza accelerarea digitalizarii
- Principalii investitori imobiliari din Romania anticipeaza cresterea chiriilor si stabilizarea cererii pentru inchirierea de spatii noi in 2026
- E-Proprietate si reforma impozitarii locale: ce stim si ce ramane de vazut despre impozitarea proprietatilor
- De la avantaj competitiv la conditie de baza: rolul sustenabilitatii in relatia dintre banci si clienti
- Riscul declararii inactivitatii din 1 ianuarie 2026
- Bulgaria trece la euro de la 1 ianuarie 2026
- Controalele vamale se intensifica: operatorii economici, tot mai expusi riscurilor fiscale si operationale
- Studiu EY : liderii fiscali recurg la AI pentru a consolida gestiunea taxelor pe fondul aparitiei de noi riscuri
- Consumer Index Romania 2025: Romanii resimt presiunea inflatiei si devin mai prudenti in consum