Astra Asigurari a demarat o ancheta interna in cazul masinii furate pentru care s-au dat despagubiri
Data publicarii: Astazi, 07-10-2011 | Finante-BanciPresedintele directoratului Astra Asigurari, Radu Mustatea, a declarat joi ca societatea a declansat miercuri o ancheta interna in cazul masinii furate pentru s-au platit despagubiri si ca nu s-a gasit niciun indiciu de legatura cu indivizii invinuiti in dosar.
"Nu are Astra, si nici reprezentantii nostri, nicio legatura cu aceasta retea de infractori si cu nicio retea de infractori in general. Urmare a a ceea ce s-a intamplat ieri (miercuri, 5 octombrie, n.r.), in mod evident ca si noi ne-am facut o cercetare interna asupra persoanelor care au fost implicate intr-un fel sau altul in dosar, inspectori de dauna, inspectori de la departamentul de control, cei care au dat toate avizele necesare. Nu am gasit niciun indiciu care sa spuna ca ar fi fost vreo legatura de natura infractionala sau frauloasa cu acesti indivizi", a spus Radu Mustatea.
El a mentionat ca este primul caz de masina furata in care reprezentanti ai companiei de asigurari au fost chemati de catre organele de ancheta pentru a da lamuriri.
"De altfel, este singura masina din cele care au spus ei ca sunt recuperate si pentru care Astra a platit o despagubire. Nu am mai fost anuntati ca ar mai fi si altceva, cu toate ca noi avem sute de furturi pe an, avem platite despagubiri in sute de cazuri si, ca o paranteza, este primul caz in care serviciul de furturi auto ne aduce la cunostinta in acest fel, mai putin placut, ca se va recupera ceva. Nu am vazut masina si nu ni s-a dat inapoi cum avem dreptul, avand in vedere faptul ca noi am platit despagubirea. Este primul caz intr-o istorie foarte lunga de asigurari platite de daune de furt total in care s-a descooperit furtul si in care am fost chemati si noi acolo ca sa dam lamuriri asupra procedurilor interne, despre cum se platesc despagurile", a spus Mustatea.
El a declarat ca anul trecut compania a platit peste 120.000 de dosare de dauna, iar ca valoare, acestea depasesc130 de milioane de euro.
"Furturile sunt cateva sute, accidente sunt mult mai multe cu suspiciuni de frauda si facem investigatii, le sesizam acolo unde este cazul, inclusiv organelor de cercetare penala. Din pacate avem prea putin rezultate pozitive in astfel de cazuri in care sa se demonteze astfel de acuzatii", a declarat Mustatea.
De asemenea, Dacian Vinereanu, vicepresedinte al directoratului Astra Asigurari, a declarat ca rezultatele de la departamentul antifrauda sunt foarte bune si ca anul trecut compania a facut opriri de la plata de peste 2,5 milioane de euro, pentru ca au fost cazuri care s-a demostrat ca nu au fost reale, fiind inscenari, cazuri de reparatii care nu au existat, etc.
Reprezentantii legali ai societatii Astra Asigurari au fost invitati, pe data de 5 octombrie, la sediul Inspectoratului General al Politiei Romane - Serviciul Furturi de Autovehicule, ca urmare a platii unor despagubiri intr-un dosar de dauna rezultat in urma furtului autoturismului marca Porsche Cayenne GTS, proprietatea Unicredit Leasing.
Oficialii Astra sustin ca in acest dosar este in drept sa recupereze despagubirile platite de la autorii furtului. Prin urmare, Astra are calitatea de parte vatamata, urmand sa se constituie ca parte civila in dosarul penal.
Presedintele Astra Asigurari, Radu Mustatea, a declarat miercuri, pentru NewsIn, ca s-a prezentat la Serviciul Furturi Auto din Capitala in calitate de martor, fiind chemat pentru audieri in cazul masinilor declarate furate, in care au fost facute 14 perchezitii in Capitala si mai multe judete.
"Una dintre ele (masinile furate n.r.) a fost asigurata la Astra Asigurari si s-a platit despagubire. Noi suntem constituiti parte civila in dosarul respectiv. Am venit sa facem declaratii in legatura cu acest caz. Noi speram ca lucrurile sa se incheie mai repede, iar faptasii sa fie prinsi, sa ne recuperam despagubirile", a declarat Mustatea, pentru NewsIn.
Presedintele Astra Asigurari nu a dat detalii cu privire la nivelul despagubirilor platite de companie, insa a precizat ca este vorba despre o masina Porsche Cayenne noua.
Serviciul de Furturi Auto al Politiei Capitalei si procurorii Pachetului Capitalei au desfasurat, miercuri dimineata, o serie de 14 perchezitii in Bucuresti si in judetele limitrofe, fiind vizata o grupare suspectata de inselaciune in dauna societatilor de asigurare. Suspectii ar fi vandut masini de lux in tari din Orientul Mijlociu, iar ulterior le declarau furate in Romania, pentru a incasa prima de asigurare. 18 persoane au fost ridicate si aduse la audieri.
NewsIn
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene
- Peste trei sferturi dintre tinerii romani spun ca nu isi permit o locuinta proprie
- Inflatia a scazut la 10,4% in iunie, dar analistii avertizeaza asupra presiunilor persistente pentru IMM-uri
- IKEA deschide doua puncte de servicii in centrul comercial Grand Arena din sudul Bucurestiului
- Imobiliarele comerciale concentreaza 54% din creditele acordate companiilor nefinanciare
- Reforma regulilor europene de securitate sociala inaspreste conditiile pentru detasarea salariatilor
- NETOPIA Payments a obtinut autorizatia BNR de institutie de plata
- Coletele extra-UE sub 150 de euro se scumpesc din iulie: taxa vamala de trei euro pe articol, adaugata la taxa logistica