Senatul a adoptat simplificarea reinmatricularii vehiculelor inregistrate in alte state membre UE
Data publicarii: 31-05-2012 | Auto
- Raportul de admitere a propunerii de regulament PE prevede simplificarea procedurilor inclusiv prin recunoasterea inspectiei tehnice auto
- Potrivit propunerii Comisiei Europene, cei care cumpara sau vand un automobil de ocazie in alta tara a UE nu se vor mai confrunta cu controale tehnice suplimentare si cu probleme administrative
Comisia economica din Senat a adoptat, ieri, un raport de admitere privind propunerea de regulament a Parlamentului European, care prevede simplificarea procedurilor de reinmatriculare a unui vehicul din alt stat membru, inclusiv prin recunoasterea inspectiei tehnice auto.
Potrivit propunerii de Regulament al Parlamentului European si al Consiliului de simplificare a transferului de autovehicule inmatriculate in alt stat membru, se doreste simplificarea administrativa in folosul cetatenilor, intreprinderilor si autoritatilor de inmatriculare, in special in schimbul electronic de date privind inmatricularea vehiculelor.
Conform expunerii de motive la proiectul de propunere, citat de Mediafax, obiectivul general al initiativei este de a imbunatati functionarea pietei unice prin eliminarea obstacolelor administrative legate de procedura de reinmatriculare a autovehiculelor, care impiedica, in prezent, libera circulatie a autovehiculelor. Pentru aceasta, statele membre trebuie sa isi acorde reciproc drept de acces la datele privind inmatricularea vehiculelor, pentru a imbunatati schimbul de informatii si pentru a accelera procedurile de inmatriculare.
Normele nationale din statele membre solicita adesea intreprinderilor si cetatenilor stabiliti pe teritoriul lor sa inmatriculeze in statul respectiv un autovehicul inmatriculat de o persoana terta stabilita in alt stat membru, inclusiv in cazul in care automobilul nu este utilizat permanent in statul membru care solicita inmatricularea.
Potrivit Regulamentului Parlamentului European, este necesar ca statele membre sa recunoasca reciproc valabilitatea inmatricularii in alt stat membru. In plus, este necesar sa se prevada o procedura de inmatriculare simplificata, care sa includa recunoasterea documentelor eliberate si a inspectiei tehnice auto efectuate in alt stat membru si sa prevada cooperarea administrativa intre autoritati privind schimbul de date lipsa.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Activele fondurilor de pensii private au urcat la 246,2 miliarde de lei, in crestere de 39%
- Simona Urse se alatura Colliers ca Associate Director in echipa de Office Leasing
- Piata locala de M&A a urcat la 7,1 miliarde de dolari in primele noua luni, pe fondul unor tranzactii mari
- ING Bank Romania relanseaza aplicatia mobila pentru antreprenori ING Business PRO
- Deloitte a asistat OMV Petrom pentru doua proiecte de hidrogen verde la Petrobrazi, finantate prin PNRR
- Euro este cotat la 5,3527 lei, un nou maxim istoric fata de leu
- Nestle marcheaza 30 de ani in Romania: fiecare leu valoare adaugata genereaza 12,9 lei in economie
- Ovidiu Tisler devine Head of Private Individuals la ING Bank Romania
- Delegatia S&P a inceput la Bucuresti evaluarea ratingului Romaniei, cu decizia asteptata pe 2 octombrie
- Update: Euro a atins un nou maxim istoric fata de leu, la 5.3447 lei
- BCE a majorat dobanda-cheie la 2,5%, pe fondul presiunilor inflationiste generate de razboiul din Orientul Mijlociu
- Hidroelectrica investeste 296,8 milioane de lei intr-un sistem de stocare cu baterii la Portile de Fier II
- Bucurestiul ramane printre cele mai competitive piete imobiliare din regiune, cu randamente peste media europeana
- Adevaratul avantaj din investitiile in AI vine din valorificarea cunostintelor interne, nu din tehnologie
- Schimbari in conducerea Allianz-Țiriac: Aurel Badea se retrage, Andrei Rubeli devine CFO