Proteste de amploare cu ocazia Zilei Nationale a Bulgariei
Data publicarii: 04-03-2013 | International
Zeci de mii de bulgari au iesit duminica pentru a protesta din nou impotriva saraciei, monopolurilor si coruptiei din politica. Manifestatiile din multe orase au avut loc simultan cu evenimentele festive prin care a fost marcata Ziua Nationala a tarii, 3 martie, cand se sarbatoreste eliberarea Bulgariei de sub stapanire otomana.
In capitala Sofia, demonstratia a fost de cateva ori mai redusa numeric in comparatie cu duminica trecuta, cand au fost prezente circa de 30.000 de persoane. Organizatorii protestelor au anuntat ca luni incep ridicarea unei tabere de corturi in jurul Parlamentului. Ei ameninta ca vor ramane in piata din fata Parlamentului pana cand alesii le vor indeplini revendicarile. Cele mai importante dintre acestea se refera la convocarea unei mari adunari nationale care sa modifice Constitutia, amendarea codului electoral pentru introducerea sistemului de vot majoritar si oprirea prin moratoriu a tuturor dosarelor in care bancile comerciale ii judeca pe cetateni.
Aproximativ 70.000 de locuitori ai portului Varna s-au strans in fata primariei pentru a cere demisia primarului Kiril Iordanov pe care il acuza de coruptie si proasta guvernare. Cu toate ca duminica dimineata, partidul GERB, al premierului demisionar Boiko Borisov, a anuntat ca ii retrage sprijinul politic lui Iordanov, edilul nu s-a grabit sa-si prezinte demisia, multumindu-se sa declare ca in urmatoarele zile va convoca in acest scop o sedinta a consiliului local.
Protestele din intreaga tara au fost pasnice si s-au incheiat fara incidente semnificative. Cateva persoane au fost retinute de politie pentruca se aflau sub influenta alcoolului si au avut un comportament inadecvat.
De cateva saptamani, Bulgaria este cuprinsa de ample proteste sociale. Nemultumirile au fost declansate de facturile prea mari la energia electrica pentru luna ianuarie, insa treptat s-au transformat intr-o revolta impotriva saraciei si nivelului scazut de trai. O mare parte dintre protestatari se declara in favoarea unei schimbari generale a sistemului politic, acuzandu-l pe cel actual pentru esecul tranzitiei din ultimii 23 de ani. Pe fondul protestelor, guvernul de dreapta al premierului Boiko Borisov a demisionat, fapt ce a dus la convocarea alegerilor anticipate pentru 12 mai.
Duminica, premierul demisionar Boiko Borisov a fost internat internat la spital, prentru a doua oara in aceasta saptamana. Potrivit conducerii spitalului Lozenet, Borisov a suferit duminica a o noua criza hipertonica, la trei zile dupa ce fusese externat din spital unde a fost tratat pentru acelasi diagnostic.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Oboseala schimbarii loveste angajatii: companiile cauta echilibrul intre viteza, AI si capital uman
- Aderarea Romaniei la OCDE: pas strategic major cu impact asupra investitiilor si costurilor de finantare
- Studiul EY Consumer Index 2026, editia de Paste: romanii devin mai calculati si mai informati cu cheltuielile de Paste
- Hidroelectrica incepe reumplerea lacului Vidraru si publica rezultatele financiare pentru 2025
- Avertisment: Romanii, vizati de un nou val de frauda online care foloseste imaginea presei si a persoanelor publice
- Oracle taie mii de locuri de munca pentru a finanta expansiunea agresiva in AI
- Masinile electrice pot contribui la stabilizarea retelei electrice de distributie a Europei. Este Romania pregatita?
- Opinie Deloitte: Antreprenorii Romaniei - motor de crestere a competitivitatii economice
- Opinie Deloitte: Adoptarea IFRS in Romania - cand raportarea financiara devine oportunitate strategica
- Schneider Electric colaboreaza cu NVIDIA pentru a dezvolta modele validate dedicate fabricilor AI la scara de gigawati
- Studiu Deloitte: costurile de constructie si achizitionarea terenurilor, principalele preocupari ale dezvoltatorilor imobiliari din Europa Centrala, inclusiv Romania
- Dupa un excedent istoric, China anunta masuri pentru echilibrarea comertului si atragerea investitiilor straine
- Asociatia Romana a Bancilor avertizeaza asupra fraudelor care vizeaza companiile
- Comunicat BCR: La 10 ani de Scoala de Bani, 100.000 ore de edufin in 7 zile
- Opinie Reff & Asociatii: Modificari relevante pentru 2026 in privinta controalelor fiscale, cu accent pe analiza de risc