Provident se extinde in Bulgaria: operatiunile vor fi conduse de managementul din Romania
Data publicarii: 11-03-2013 | Finante-Banci
Provident, parte a grupului britanic IPF, va intra pe piata creditelor de consum din Bulgaria, iar activitatile vor fi coordonate de echipa de management din Romania, a anuntat directorul general al companiei, Ivo Kalik.
"Ne asteptam sa emitem primul imprumut in Bulgaria in a doua jumatate a acestui an. Strategia de a ne extinde pe piete adiacente celor in care suntem deja prezenti ne va ajuta sa folosim la maximum capacitatea infrastructurii de care beneficiem si astfel sa imbunatatim randamentele investitiilor pe care le facem”, a declarat Kalik.
Veniturile Provident Financial Romania s-au ridicat anul trecut la peste 70 milioane euro, cu 11% mai mult fata de 2011, in timp ce profitul brut a scazut la 2,7 milioane euro, de la 4,7 milioane euro.
"In 2012 am avut o performanta buna avand in vedere vremea proasta din primul trimestru si instabilitatea politica care a afectat increderea populatiei si veniturile gospodariilor”, a aratat Ivo Kalik.
El spune ca aproape 90% din clientii Provident aleg serviciul de plata a ratelor la domiciliu si ca imprumutul mediu a fost anul trecut de 1.500 lei. Provident a avut 260.000 de clienti in 2012, in urcare cu 8% fata de anul precedent, iar valoarea creditelor acordate a crescut cu 5%, la 105,8 milioane euro.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene
- Peste trei sferturi dintre tinerii romani spun ca nu isi permit o locuinta proprie
- Inflatia a scazut la 10,4% in iunie, dar analistii avertizeaza asupra presiunilor persistente pentru IMM-uri
- IKEA deschide doua puncte de servicii in centrul comercial Grand Arena din sudul Bucurestiului
- Imobiliarele comerciale concentreaza 54% din creditele acordate companiilor nefinanciare
- Reforma regulilor europene de securitate sociala inaspreste conditiile pentru detasarea salariatilor
- NETOPIA Payments a obtinut autorizatia BNR de institutie de plata
- Coletele extra-UE sub 150 de euro se scumpesc din iulie: taxa vamala de trei euro pe articol, adaugata la taxa logistica
- Transformarile din industria auto ridica noi provocari de preturi de transfer pentru grupurile multinationale
- CEC Bank finanteaza investitiile verzi si digitale ale IMM-urilor din productie prin Programul SME Eco-Tech
- Emilia Dumitrescu preia conducerea Deloitte Technology Delivery Center din Romania