Restantele la credite cresc periculos, stabilind record dupa record
Data publicarii: 28-10-2013 | Finante-BanciSanatatea creditelor acordate de banci populatiei si firmelor este de la o luna la alta la cote de avarie si nu se intrevede prea curand vreun semn de stabilizare.
De parca nu ar fi de ajuns ca economia intarzie sa isi ia avant si mai mult balteste in insolvente si avanseaza ca melcul, tot mai multe banci locale se confrunta cu presiuni din partea bancilor-mama pentru a inchide liniile de finantare. Asta se resimte intr-un apetit tot mai redus al bancilor de a acorda credite, ceea ce intarzie si mai mult redresarea economica, iar asta se rasfrange asupra capacitatii de rambursare a creditelor.
Potrivit datelor BNR, la sfarstul lunii august restantele au urcat la 33,35 miliarde lei (7,5 miliarde euro), iar ponderea acestora a ajuns la 14,9%, cel mai ridicat nivel din toate timpurile.
Fata de sfarsitul anului trecut, nivelul restantelor a urcat cu 4,31 miliarde lei, iar totalul ceditelor a scazut cu 4,66 miliarde lei, ceea ce a facut ca ponderea restantelor sa avanseze destul de rapid, de la 12,6% la 14,9%.
Stocul restantelor si al creditelor neperformante e inflamat cel mai mult de segmentul companiilor, tot mai afectat de intarzierea reluarii unei cresteri economice sustinute si de inmultirea numarului de insolvente. Practic, restantele companiilor sunt de peste doua ori mai mari decat ale populatiei. In timp ce restantele populatiei sunt de pana in 11 miliarde lei, ale companiilor au depasit 22 miliarde lei.
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- BCE a majorat dobanda-cheie la 2,5%, pe fondul presiunilor inflationiste generate de razboiul din Orientul Mijlociu
- Hidroelectrica investeste 296,8 milioane de lei intr-un sistem de stocare cu baterii la Portile de Fier II
- Bucurestiul ramane printre cele mai competitive piete imobiliare din regiune, cu randamente peste media europeana
- Adevaratul avantaj din investitiile in AI vine din valorificarea cunostintelor interne, nu din tehnologie
- Schimbari in conducerea Allianz-Țiriac: Aurel Badea se retrage, Andrei Rubeli devine CFO
- Piata rezidentiala a incetinit in prima jumatate a anului, fara o corectie majora
- Deloitte Romania promoveaza trei noi directori din septembrie 2026
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene