Apartamentul situat la cea mai mare inaltime din Romania, vandut pentru 372.000 euro

Data publicarii: 20-01-2014 | Imobiliare

Apartamentul situat la cea mai mare inaltime din Romania, amplasat in ansamblul rezidential Asmita Gardens, a fost vandut pentru 372.000 euro, se arata intr-un comunicat al Euro Insol, remis luni AGERPRES.

Apartamentul de tip penthouse este situat la 92 de metri fata de sol, la etajul 25 al celui de-al treilea turn din Asmita Gardens. Cu o suprafata utila de 186 mp si o terasa exterioara de 205 mp, apartamentul se remarca si prin inaltimea interioara, de sase metri, care va permite cumparatorului crearea un etaj interior si extinderea spatiului locuibil pana la 372 mp.

Complexul rezidential Asmita Gardens este dezvoltat pe o suprafata de 27.000 mp, avand 765 de apartamente de 1, 2 3 si 4 camere. In prezent mai sunt disponibile la vanzare 336 apartamente din care 330 sunt apartamente cu 2, 3 si 4 camere si 6 apartamente de tip penthouse. Proiectul beneficiaza de 6.200 mp de spatii comerciale, 9.000 mp de gradini si locuri de joaca pentru copii.