BCR elimină comisionul OUR garantat pentru plăţile în valută către bănci din cadrul Grupului Erste

Data publicarii: 15-04-2014 | Finante-Banci

Banca Comercială Română (BCR) a eliminat, recent, comisionul OUR garantat care se aplicapentru operaţiunile de plăţi indiferent de valută, iniţiate către beneficiari ce deţin conturi în bănci din cadrul Erste Bank Group, potrivit unui comunicat al băncii.

Comisionul OUR este modalitatea de comisionare aferentă tranzacţiilor în valută potrivit căreia comisioanele tuturor băncilor de pe traseul plăţii sunt suportate de către ordonator. Comisionul OUR garantat exclude posibilitatea decontării ulterioare a eventualelor comisioane. Comisionul plăţii este acum suportat de ordonator o singură dată, la efectuarea plăţii.

Eliminarea comisionului OUR garantat se aplică pentru operaţiunile de plăţi iniţiate către beneficiari ce deţin conturi în următoarele bănci: Austria - Erste Bank der oesterreichischen Sparkassen, Austria - Erste Group Bank AG, Cehia - Ceská sporitelna, Croaţia - Erste Bank Croatia, Ungaria - Erste Bank Hungary, Moldova - BANCA COMERCIALĂ ROMâNĂ CHIŞINĂU, România - Banca Comercială Română, Serbia - Erste Bank Serbia, Slovacia - Slovenská sporitelna. Potrivit băncii, această iniţiativă vine în sprijinul clienţilor persoane fizice, persoane fizice autorizate şi persoane juridice care efectuează plăţi către bănci din cadrul Erste Bank Group. Sunt încurajate astfel plăţile în valută în cadrul Erste Bank Group, proiect iniţiat în februarie 2013 o dată cu lansarea serviciului FIT Payments 2.0. (Fast Intragroup Transfers).

SURSA: Capital.

Ultimele stiri pe BankNews.ro: