China intentioneaza sa concedieze sase milioane de angajati de la companiile de stat
Data publicarii: 01-03-2016 | EconomieChina intentioneaza sa concedieze intre cinci si sase milioane de angajati de la companiile de stat neperformante in urmatorii doi ani, in cadrul eforturilor destinate reducerii supracapacitatilor industriale si poluarii, au declarat marti pentru Reuters doua surse din apropierea conducerii chineze.
Beijingul încearcă să-și relanseze economia care încetinește prin eficientizarea unor sectoare industriale supradimensionate, începând cu cărbunele și oțelul, însă concedierile reprezintă o sursă de îngrijorare pentru unele regiuni, înaintea sesiunii anuale a Parlamentului chinez care va începe săptămâna viitoare.
Potrivit uneia din surse, planurile Guvernului de la Beijing de a concedia cinci milioane de angajați din industriile care suferă de o ofertă excedentară reprezintă cel mai amplu program de restructurare demarat în ultimele două decenii. Potrivit acestei surse, sunt vizate un număr de șapte sectoare, inclusiv cimentul, producția sticlei și construcțiile de nave. În schimb, producția de echipamente pentru energia fotovoltaică va fi scutită, chiar dacă suferă de un excedent de producție, pentru că are în continuare potențial de creștere.
O a doua sursă a informat că numărul persoanelor concediate va fi de șase milioane. Această sursă a precizat că întreprinderile care vor fi închise vor trebui să ramburseze creditele oferite de bănci pentru a evita ca băncile de stat să acumuleze credite neperformante. Ambele surse au dorit să-și păstreze anonimatul având în vedere faptul că este vorba de un subiect sensibil din punct de vedere politic care ar putea declanșa proteste, în special în regiunile din nordul capitalei Beijing. "Cu siguranță vor fi dispute între autoritățile centrale și cele locale", a declarat a doua sursă.
Luni, ministrul chinez al resurselor umane, Yin Weimin, a declarat că Guvernul de la Beijing estimează că va concedia 1,8 milioane angajați în industriile cărbunelui și oțelului, dar nu a oferit un calendar exact când ar urma să aibă loc aceste restructurări.
Închiderea așa numitelor "firme zombi" a fost identificată de Guvernul chinez drept una dintre prioritățile pentru acest an, iar premierul Li Keqiang a promis în luna decembrie că acestea vor fi restructurate. Termenul "firme zombi" se referă la companiile care au încetat producția dar păstrează personalul pe statele de plată deoarece autoritățile locale sunt îngrijorate de posibilul impact social și economic al falimentelor și șomajului.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene
- Peste trei sferturi dintre tinerii romani spun ca nu isi permit o locuinta proprie
- Inflatia a scazut la 10,4% in iunie, dar analistii avertizeaza asupra presiunilor persistente pentru IMM-uri
- IKEA deschide doua puncte de servicii in centrul comercial Grand Arena din sudul Bucurestiului
- Imobiliarele comerciale concentreaza 54% din creditele acordate companiilor nefinanciare
- Reforma regulilor europene de securitate sociala inaspreste conditiile pentru detasarea salariatilor
- NETOPIA Payments a obtinut autorizatia BNR de institutie de plata
- Coletele extra-UE sub 150 de euro se scumpesc din iulie: taxa vamala de trei euro pe articol, adaugata la taxa logistica
- Transformarile din industria auto ridica noi provocari de preturi de transfer pentru grupurile multinationale
- CEC Bank finanteaza investitiile verzi si digitale ale IMM-urilor din productie prin Programul SME Eco-Tech
- Emilia Dumitrescu preia conducerea Deloitte Technology Delivery Center din Romania