Fondul Proprietatea, Banca Transilvania si Electrica au fost titlurile cele mai tranzactionate pe bursa, in ultima saptamana
Data publicarii: 11-04-2016 | EconomieTitlurile Fondului Proprietatea, Bancii Transilvania si Electrica au fost cele mai tranzactionate pe bursa, pe segmentul principal, in perioada 1 - 8 aprilie, potrivit datelor Bursei de Valori Bucuresti (BVB).
Cu acțiunile Fondului Proprietatea au fost realizate 415 de tranzacții, în valoare de peste 44,9 milioane lei, cu cele ale Băncii Transilvania — 1.748 de tranzacții de peste 16 milioane de lei și cu ale Electrica — 299 de tranzacții de circa 12,6 milioane lei.
Locurile 4 și 5 sunt ocupate de Romgaz și Transgaz, cu 8,3 milioane lei, respectiv 8 milioane lei.
Potrivit BVB, pe segmentul principal au fost realizate 188.433 de tranzacții de la începutul anului, în valoare de peste 1,83 miliarde lei, fiind 84 de societăți emitente și 39 de intermediari. Cu obligațiuni au fost realizate tranzacții de 128,6 milioane lei, valoarea medie zilnică fiind de 1,83 milioane lei. De asemenea, au fost realizate 89.021 de tranzacții cu certificate de 145,8 milioane lei.
Pe sistemul alternativ de tranzacționare, în primele 70 de ședințe, au avut loc 14.433 de tranzacții cu acțiuni în valoare de peste 73,6 milioane lei, aici existând 304 societăți emitente și 33 de intermediari. Cele mai tranzacționate, în ultima săptămână, au fost Deutsche Bank (356.235 lei), Daimler (107.056 lei) și Iproeb Bistrița (105.024 lei).
În total, la BVB au avut loc, de la începutul anului, 292.818 tranzacții, în valoare de peste 2,18 miliarde lei. Valoarea medie zilnică tranzacționată a fost de circa 31,2 milioane lei.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene
- Peste trei sferturi dintre tinerii romani spun ca nu isi permit o locuinta proprie
- Inflatia a scazut la 10,4% in iunie, dar analistii avertizeaza asupra presiunilor persistente pentru IMM-uri
- IKEA deschide doua puncte de servicii in centrul comercial Grand Arena din sudul Bucurestiului
- Imobiliarele comerciale concentreaza 54% din creditele acordate companiilor nefinanciare
- Reforma regulilor europene de securitate sociala inaspreste conditiile pentru detasarea salariatilor
- NETOPIA Payments a obtinut autorizatia BNR de institutie de plata
- Coletele extra-UE sub 150 de euro se scumpesc din iulie: taxa vamala de trei euro pe articol, adaugata la taxa logistica