FMI recomanda statelor din regiune sa creasca productivitatea si sa stimuleze investitiile

Data publicarii: 06-05-2016 | Economie

Economiile din Europa Centrala si de Sud Est (CESEE) trebuie sa faca reforme pentru a creste productivitatea, sa stimuleze investitiile si sa imbunatateasca oferta de mana de lucru pentru a accelera procesul de convergenta, se arata intr-un raport al Fondului Monetar International pentru regiunea CESEE publicat vineri.

Potrivit FMI, după o creștere solidă în 2015, regiunea Europei Centrale și de Sud Est se îndreaptă spre o perioadă turbulentă. O creștere mai redusă în zona euro și SUA, înăsprirea condițiilor financiare globale și slăbiciunile din multe economii emergente creează turbulențe. Cu toate acestea, pe termen scurt, creșterea este preconizată să rămână robustă în majoritatea statelor din CESEE grație unei cereri interne solide.

"În România, se derulează o relansare ciclică, iar creșterea este preconizată să se întărească, sprijinită de majorarea salariilor, prețurile reduse la combustibili și scăderea TVA", se arată în raportul FMI.

Însă, FMI avertizează că, în pofida unei relansări ciclice, creșterea din CESEE rămâne sub nivelul de dinaintea crizei, iar dacă această creștere mai redusă va deveni o normalitate acest lucru va însemna un ritm mai lent de convergență cu Europa avansată.

Pentru a re-accelera procesul de convergență, FMI susține că este nevoie de îmbunătățirea ofertei de mână de lucru. Analizele FMI arată că țările din CESEE pot contracara declinul populației apte de muncă prin creșterea nivelului de participare a femeilor și seniorilor, reducerea șomajului structural și creșterea speranței de viață. "Dezvoltarea participării forței de muncă feminine ar putea ajuta la sprijinirea creșterii în Europa de Sud Est", susține FMI.

De asemenea, FMI recomandă economiilor din CESEE să stimuleze investițiile, pentru aceasta fiind necesară rezolvarea unei serii de chestiuni structurale pentru a stimula investițiile private.

"Noi progrese ar putea fi necesare, în special în România și Bulgaria, unde ratele de economisire ale gospodăriilor continuă să fie negative", avertizează FMI.

În consecință, Fondul apreciază că politicile ar trebui să se concentreze pe reformele instituționale ce reduc ineficiențele și cresc randamentele investițiilor și economiilor private.

În sfârșit, pentru a menține ritmuri de creștere mai mari decât în Europa avansată, FMI susține că țările din CESEE trebuie să rezolve obstacolele structurale și instituționale care împiedică utilizarea eficientă a tehnologiilor sau duc la alocarea ineficientă a resurselor. Raportul FMI arată că cele mai mari progrese ar putea apărea în urma îmbunătățirii calității instituțiilor, creșterii accesului la serviciile financiare și îmbunătățirii eficienței guvernului.

"În Albania, România și Turcia există posibilitatea majorării productivității prin transferul forței de muncă din sectoarele cu o productivitate relativ scăzută (agricultura) către sectoarele cu productivitate mai mare (servicii)", susține FMI.

În ultimul său raport "World Economic Outlook", publicat la începutul lunii aprilie, Fondul Monetar Internațional (FMI) a revizuit în creștere la 4,2% estimările privind evoluția economiei românești în acest an, de la 3,9% cât estima în luna octombrie a anului trecut. Conform prognozelor FMI, Irlanda este singura țară din Europa care va înregistra în acest an o creștere economică mai mare decât cea a României, de 5%, în timp ce pe ansamblu Europa va înregistra o creștere economică de 2%, iar Europa Emergentă, regiune care include România, va înregistra un avans al PIB de 3,5%.

Sursa: Agerpress

Ultimele stiri pe BankNews.ro: