OPEC: Piata titeiului este in curs de echilibrare, cererea ar putea creste in semestrul doi din 2016
Data publicarii: 08-08-2016 | EconomiePiata titeiului este in curs de echilibrare in pofida recentului declin al preturilor pe plan mondial, a afirmat luni Mohammad bin Saleh al-Sada, ministrul Energiei din Qatar si presedintele Organizatiei Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC), transmite Reuters.
"Recentul declin al prețului țițeiului și volatilitatea de pe piețe sunt doar temporare. OPEC continuă să monitorizeze cu atenție evoluțiile și în permanență sunt discuții între toate statele membre ale cartelului privind metodele și mijloacele de a ajuta la restabilirea pieței petrolului", a declarat Mohammad bin Saleh al-Sada.
În 2016, Qatarul deține președinția OPEC.
O reuniune informală a statelor membre OPEC ar urma să aibă loc în 26-28 septembrie în Algeria, unde se va desfășura Forumul internațional energetic, care grupează producătorii și consumatorii, se arată în declarația Organizației Statelor Exportatoare de Petrol.
La bursa ICE Futures, cotația barilului de petrol Brent cu livrare în luna octombrie a urcat luni dimineață cu 0,02 dolari, ajungând la 44,42 dolari, sub nivelul de aproape 53 de dolari înregistrat în iunie.
Sada se așteaptă la "o cerere mai ridicată de țiței în trimestrele trei și patru din 2016, ceea ce ar putea duce la majorarea prețului în ultima parte a acestui an".
Unii oficiali OPEC au declarat că la reuniunea din Algeria ar putea fi discutată o înghețare globală a producției de țiței, dacă prețul va scădea.
Iranul, stat membru al OPEC, se opune înghețării producției deoarece vrea să-și majoreze producția la nivelul înregistrat înainte de impunerea sancțiunilor occidentale.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Piata rezidentiala a incetinit in prima jumatate a anului, fara o corectie majora
- Deloitte Romania promoveaza trei noi directori din septembrie 2026
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene
- Peste trei sferturi dintre tinerii romani spun ca nu isi permit o locuinta proprie
- Inflatia a scazut la 10,4% in iunie, dar analistii avertizeaza asupra presiunilor persistente pentru IMM-uri
- IKEA deschide doua puncte de servicii in centrul comercial Grand Arena din sudul Bucurestiului
- Imobiliarele comerciale concentreaza 54% din creditele acordate companiilor nefinanciare
- Reforma regulilor europene de securitate sociala inaspreste conditiile pentru detasarea salariatilor