Peste 2.000 de taxiuri, autorizate sa preia pasageri de la Aeroportul Henri Coanda
Data publicarii: 30-08-2016 | EconomiePeste 2.000 de taxiuri au fost autorizate sa preia pasageri de la Aeroportul Henri Coanda, conform unui comunicat al Companiei Nationale Aeroporturi Bucuresti remis, marti, AGERPRES.
"Astfel, s-au asigurat condițiile necesare pentru preluarea rapidă și fluentă a pasagerilor sosiți pe aeroport și pentru transferul lor în siguranță la destinație. Taxiurile autorizate au acces atât pe bază de comandă (transmisă prin intermediul dispozitivelor touch-screen), cât și direct în fața terminalului Sosiri, pentru a prelua pasagerii pe principiul primul venit — primul plecat în cursă", se arată în document.
Accesul taxiurilor neautorizate în stațiile taxi va fi interzis începând cu 1 septembrie, ora 0:00.
"Măsura interdicției vine și la solicitarea Poliției Transporturi, ca urmare a numeroaselor incidente generate de taximetriștii neautorizați. Începând cu 1 septembrie, stațiile taxi de la aeroport vor fi următoarele: la etaj, stațiile pentru taxiuri la comandă, respectiv pentru taxiuri care practică un tarif de maximum 1.40 lei/km, iar la parter stația pentru taxiuri autorizate, indiferent de tariful practicat", menționează sursa citată.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Paval Holding intra in negocieri exclusive pentru preluarea operatiunilor Carrefour din Romania
- #SigurantaOnline: Cinci greseli online care te pot costa. Le faci fara sa-ti dai seama
- Comertul international al Romaniei in 2025: impactul cursului valutar asupra importatorilor si exportatorilor
- Taxa logistica pentru coletele extracomunitare livrate in ianuarie trebuie declarata si livrata la ANAF pana la 25 februarie
- Cifra de afaceri Cargus a crescut cu aproape 9% in 2025
- Studiu Deloitte: Departamentele financiare adopta rapid noile tehnologii si vad deja beneficii clare din utilizarea automatizarii inteligente
- Sondaj EY: Directorii financiari din Romania anticipeaza un mediu fiscal mai dur, cu presiuni crescute pe conformare si predictibilitate
- Hidroelectrica atinge un nou maxim istoric la BVB si urca la o capitalizare de peste 62 de miliarde de lei
- Groupama obtine din nou certificarea internationala de Angajator de Top
- Inflatia se tempereaza in Europa, insa Romania inregistreaza in continuare cel mai ridicat nivel din UE
- Horvath, CFO Study 2026: 73% dintre directorii financiari vizeaza accelerarea digitalizarii
- Principalii investitori imobiliari din Romania anticipeaza cresterea chiriilor si stabilizarea cererii pentru inchirierea de spatii noi in 2026
- E-Proprietate si reforma impozitarii locale: ce stim si ce ramane de vazut despre impozitarea proprietatilor
- De la avantaj competitiv la conditie de baza: rolul sustenabilitatii in relatia dintre banci si clienti
- Riscul declararii inactivitatii din 1 ianuarie 2026