Rusia si Turcia au semnat acordul pentru constructia gazoductului Turkish Stream
Data publicarii: 11-10-2016 | EconomieMinistrul rus al Energiei, Alexander Novak, si omologul sau turc, Berat Albayrak, au semnat luni un acord bilateral pentru constructia conductei submarine Turkish Stream care va transporta gaze naturale rusesti in sud-estul Europei, informeaza Reuters.
Acordul, semnat în prezența președinților din cele două țări, Vladimir Putin și Recep Tayyip Erdogan, prevede amplasarea a două conducte pe fundul Mării Negre, iar potrivit ministrului rus al Energiei, Alexander Novak, fiecare din cele două linii va avea capacitatea de a transporta 15,75 miliarde metri cubi de gaze naturale pe an. Un purtător de cuvânt de la grupul rus Gazprom a refuzat să facă comentarii cu privire la detaliile financiare ale proiectului Turkish Stream.
"O companie rusească va construi ambele conducte submarine și le va deține în timp ce secțiunea terestră a primei linii va fi deținută de clienții turci iar secțiunea terestră a celei de a doua conducte va fi controlată de o societate mixtă", a precizat Alexander Novak.
Turkish Stream face parte din planurile Rusiei de a ocoli Ucraina, principala de tranzit pentru livrările de gaze naturale rusești destinate Europei. Mai multe dispute între Kiev și Moscova au condus la suspendarea livrărilor de gaze naturale rusești destinate Europei via Ucraina.
În luna decembrie 2014, Rusia a anunțat că renunță la proiectul gazoductului "South Stream", care urma să treacă prin Bulgaria, Serbia și Ungaria, în favoarea proiectului "Turkish Stream", care prevede construcția unei conducte de gaze din Rusia până în Turcia via Marea Neagră. În luna decembrie 2015, după ce un avion militar rus a fost doborât de armata turcă, Rusia a suspendat lucrările Turkish Stream. În luna august a acestui an, președintele Turciei, Tayyip Erdogan, și liderul rus Vladimir Putin s-au întâlnit la Sankt Petersburg și au decis ca proiectul Turkish Stream să fie reluat, urmând să fie înființat un grup de lucru și să fie stabilită o foaie de drum.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Activele fondurilor de pensii private au urcat la 246,2 miliarde de lei, in crestere de 39%
- Simona Urse se alatura Colliers ca Associate Director in echipa de Office Leasing
- Piata locala de M&A a urcat la 7,1 miliarde de dolari in primele noua luni, pe fondul unor tranzactii mari
- ING Bank Romania relanseaza aplicatia mobila pentru antreprenori ING Business PRO
- Deloitte a asistat OMV Petrom pentru doua proiecte de hidrogen verde la Petrobrazi, finantate prin PNRR
- Euro este cotat la 5,3527 lei, un nou maxim istoric fata de leu
- Nestle marcheaza 30 de ani in Romania: fiecare leu valoare adaugata genereaza 12,9 lei in economie
- Ovidiu Tisler devine Head of Private Individuals la ING Bank Romania
- Delegatia S&P a inceput la Bucuresti evaluarea ratingului Romaniei, cu decizia asteptata pe 2 octombrie
- Update: Euro a atins un nou maxim istoric fata de leu, la 5.3447 lei
- BCE a majorat dobanda-cheie la 2,5%, pe fondul presiunilor inflationiste generate de razboiul din Orientul Mijlociu
- Hidroelectrica investeste 296,8 milioane de lei intr-un sistem de stocare cu baterii la Portile de Fier II
- Bucurestiul ramane printre cele mai competitive piete imobiliare din regiune, cu randamente peste media europeana
- Adevaratul avantaj din investitiile in AI vine din valorificarea cunostintelor interne, nu din tehnologie
- Schimbari in conducerea Allianz-Țiriac: Aurel Badea se retrage, Andrei Rubeli devine CFO