FMI vrea sa participe la planul de sprijinire a Greciei, anunta seful Eurogrupului
Data publicarii: 26-01-2017 | EconomieSeful Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem, s-a declarat joi convins de participarea Fondului Monetar International (FMI) la cel de-al treilea plan de sprijinire a Greciei, in pofida divergentelor care exista in randul creditorilor internationali cu privire la diagnosticul economiei elene, informeaza AFP.
"Am vorbit cu Christine Lagarde (-directorul general al FMI—n.r.) destul de recent și m-a asigurat că FMI are intenția fermă de a continua să participe la program și să facă demersuri pentru a participa în mod complet", a declarat președintele Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem, înaintea unei reuniuni a celor 19 miniștrii de Finanțe din zona euro.
Fondul Monetar Internațional, un creditor important în precedentele acorduri de susținere a Greciei, a condiționat participarea sa la noul acord de asistență de o reducere semnificativă a datoriei Greciei din partea zonei euro.
"FMI nu a plecat. FMI este în continuare acolo și va fi tot timpul printre noi", a declarat la rândul său ministrul francez de Finanțe, Michel Sapin. Același punct de vedere a fost exprimat și de Comisarul european pentru Afaceri Economice, Pierre Moscovici: "FMI este un partener în acest program, un partener solid și necesar".
Aceste declarații vin după ce în ultima perioadă în media au apărut informații potrivit cărora țările din zona euro se pregătesc să renunțe la implicarea FMI în ultimul program de asistență acordat Greciei, din cauza unor viziuni diferite cu privire la reformele ce trebuie adoptate, ținte fiscale și reducerea datoriei Greciei.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Bank of America depaseste asteptarile in T1: profit in crestere cu 17% si venituri peste estimari
- Inflatia revine pe crestere in martie: urca la 9,9%, pe fondul scumpirilor generalizate
- Schneider Electric a testat modelul AI agentic NVIDIA Nemotron pentru managementul alarmelor
- Oboseala schimbarii loveste angajatii: companiile cauta echilibrul intre viteza, AI si capital uman
- Aderarea Romaniei la OCDE: pas strategic major cu impact asupra investitiilor si costurilor de finantare
- Studiul EY Consumer Index 2026, editia de Paste: romanii devin mai calculati si mai informati cu cheltuielile de Paste
- Hidroelectrica incepe reumplerea lacului Vidraru si publica rezultatele financiare pentru 2025
- Avertisment: Romanii, vizati de un nou val de frauda online care foloseste imaginea presei si a persoanelor publice
- Oracle taie mii de locuri de munca pentru a finanta expansiunea agresiva in AI
- Masinile electrice pot contribui la stabilizarea retelei electrice de distributie a Europei. Este Romania pregatita?
- Opinie Deloitte: Antreprenorii Romaniei - motor de crestere a competitivitatii economice
- Opinie Deloitte: Adoptarea IFRS in Romania - cand raportarea financiara devine oportunitate strategica
- Schneider Electric colaboreaza cu NVIDIA pentru a dezvolta modele validate dedicate fabricilor AI la scara de gigawati
- Studiu Deloitte: costurile de constructie si achizitionarea terenurilor, principalele preocupari ale dezvoltatorilor imobiliari din Europa Centrala, inclusiv Romania
- Dupa un excedent istoric, China anunta masuri pentru echilibrarea comertului si atragerea investitiilor straine