Neagu (BNR): Aproximativ 6.400 de notificari de dare in plata la sfarsitul anului 2016, 2% din nivelul maxim posibil
Data publicarii: 31-01-2017 | EconomieNumarul de notificari de dare in plata a ajuns la 6.400 la finalul anului 2016, iar volumul creditelor notificate se ridica la 1,8 - 1,9 miliarde de lei, in conditiile in care ritmul a scazut de la peste 1.000 de dosare pe luna, in primele luni de la aparitia Legii, la 100 - 150 de dosare pe luna in ultimele luni ale anului trecut, a declarat, marti, directorul adjunct al Directiei Stabilitate Financiara din cadrul Bancii Nationale a Romaniei (BNR), Florian Neagu.
"Dacă ne uităm pe statisticile efective, ce se întâmplă acum în piață, vedem că numărul notificărilor de dare în plată la sfârșitul lunii decembrie 2016 a fost de aproximativ 6.400, iar volumul s-a situat cam la 1,8 — 1,9 miliarde de lei. Nu este nici mult nici puțin. (...) Dacă în primele luni de la adoptarea Legii aveam peste 1.000 de notificări pe lună, în ultimele luni ale anului trecut media a ajuns la 100 — 150 de notificări pe lună, dar rămâne de văzut ce se va întâmpla, pentru că ar putea fi doar o perioadă de așteptare, și ar putea începe din nou", a explicat Neagu.
Oricum, potrivit oficialului BNR, datele nu confirmă estimările inițiale, conform cărora sute de mii de cazuri ar fi urmat să apeleze la această procedură. Neagu a mai explicat că, potrivit analizelor BNR, eligibili pentru darea în plată ar fi circa 300.000 de debitori, iar volumul creditelor ar fi de 42 — 43 de miliarde de lei.
"Acesta este cazul extrem. Comparând cu ce se întâmplă în piață, constatăm că avem notificări cam de 2% din nivelul maxim posibil, iar la tendințe este o aplatizare semnificativă", a mai spus reprezentantul BNR.
Florian Neagu a reamintit, cu această ocazie, faptul că la prima evaluare a impactului pe care Legea dării în plată l-ar avea asupra sistemului bancar, realizată la începutul anului 2016 pe baza draftului de lege, BNR a constatat că riscul unui cadru legal incert este semnificativ.
Ulterior, însă, la a doua evaluare, mai consistentă, realizată în a doua parte a anului, după decizia Curții Constituționale pe marginea Legii, Banca Națională a constatat că riscul se menține, însă intensitatea s-a diminuat sensibil.
Conform oficialului BNR, la diminuarea acestui risc au contribuit trei factori. Primul este legat de modificările aduse Legii înainte de apariție, respectiv impunerea unui plafon și scoaterea de sub incidența actului normativ a terenurilor și a creditelor Prima Casă.
Al doilea factor este legat de decizia CCR, care a stabilit că doar scăderea prețurilor imobilelor nu mai reprezintă un motiv de a da în plată, că procedura nu este automată și nu oricine poate da în plată, ci un judecător trebuie să decidă, de la caz la caz, cine se califică și cine nu, și că de astfel de măsuri pot beneficia doar cei care nu mai pot să plătească, nu și cei care nu mai vor.
Oficialul BNR a mai spus că, în prezent, există peste 500 de notificări de dare în plată pentru 2, 3 sau mai multe imobile, care, potrivit deciziei CCR, nu pot fi admise.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Euro este cotat la 5,3527 lei, un nou maxim istoric fata de leu
- Nestle marcheaza 30 de ani in Romania: fiecare leu valoare adaugata genereaza 12,9 lei in economie
- Ovidiu Tisler devine Head of Private Individuals la ING Bank Romania
- Delegatia S&P a inceput la Bucuresti evaluarea ratingului Romaniei, cu decizia asteptata pe 2 octombrie
- Update: Euro a atins un nou maxim istoric fata de leu, la 5.3447 lei
- BCE a majorat dobanda-cheie la 2,5%, pe fondul presiunilor inflationiste generate de razboiul din Orientul Mijlociu
- Hidroelectrica investeste 296,8 milioane de lei intr-un sistem de stocare cu baterii la Portile de Fier II
- Bucurestiul ramane printre cele mai competitive piete imobiliare din regiune, cu randamente peste media europeana
- Adevaratul avantaj din investitiile in AI vine din valorificarea cunostintelor interne, nu din tehnologie
- Schimbari in conducerea Allianz-Țiriac: Aurel Badea se retrage, Andrei Rubeli devine CFO
- Piata rezidentiala a incetinit in prima jumatate a anului, fara o corectie majora
- Deloitte Romania promoveaza trei noi directori din septembrie 2026
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil