Alin Burcea (ANAT): Avem nevoie de o politica nationala de incoming; cu 2,5 milioane de turisti straini suntem o gluma
Data publicarii: 15-02-2017 | EconomieRomania are nevoie de o politica nationala de incoming pentru ca o tara puternica turistic este cea care stie sa atraga turisti straini, a declarat, miercuri, presedintele Asociatiei Nationale a Agentiilor de Turism din Romania (ANAT), Alin Burcea, intr-o conferinta de specialitate.
'Avem un minister al Turismului, dar care nu este încă prea funcțional, se organizează practic de la zero. Avem însă o sumă dublă prevăzută în bugetul ministerului pentru promovarea turistică a țării. Pe noi ne interesează creșterea incoming-ului. Să aducem mai mulți turiști în România. Este bine că românii călătoresc mult în România, dar vrem și bani proaspeți de afară. Noi, cu 2,5 milioane de turiști străini în 2016, suntem, la nivel mondial, o glumă. Iar dintre aceștia, un milion și ceva vin pe corporate, pe business. Sunt buni și ei, consumă hotel, mese, dar pe partea de leisure avem sub un milion de vizitatori. Nu putem să ne comparăm cu țările care au 60-80 milioane de vizitatori anual', a spus Alin Burcea.
Acesta a apreciat că trebuie găsită o formulă pentru creșterea incoming-ului, dincolo de participarea agențiilor la târgurile internaționale de turism.
'Ne trebuie ceva mai mult. Din 2.400 de agenții câte sunt licențiate, doar 40 de agenții fac incoming. De ce? Pentru că nu există nici un avantaj pentru cei care fac incoming. Ne trebuie o politică națională de incoming. Am discutat cu ministrul Turismului să facem o astfel de politică, să atragem agențiile inclusiv cu metode fiscale, să facă incoming. De exemplu, la fiecare turist străin adus să se scadă niște bani din impozitul pe profit. O țară puternică turistic este cea care știe să aducă străini', a adăugat Alin Burcea.
Președintele ANAT a precizat că la nivelul asociației se discută despre înființarea unei școli de incoming sub forma unui seminar de trei luni, pentru că în facultăți nu se studiază modul în care poți atrage turiștii străini în țară. O altă problemă este modul în care România se prezintă la târgurile internaționale, Burcea considerând că realizarea standurilor pentru manifestările cu public și cele B2B este neprofesionistă.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene
- Peste trei sferturi dintre tinerii romani spun ca nu isi permit o locuinta proprie
- Inflatia a scazut la 10,4% in iunie, dar analistii avertizeaza asupra presiunilor persistente pentru IMM-uri
- IKEA deschide doua puncte de servicii in centrul comercial Grand Arena din sudul Bucurestiului
- Imobiliarele comerciale concentreaza 54% din creditele acordate companiilor nefinanciare
- Reforma regulilor europene de securitate sociala inaspreste conditiile pentru detasarea salariatilor
- NETOPIA Payments a obtinut autorizatia BNR de institutie de plata
- Coletele extra-UE sub 150 de euro se scumpesc din iulie: taxa vamala de trei euro pe articol, adaugata la taxa logistica
- Transformarile din industria auto ridica noi provocari de preturi de transfer pentru grupurile multinationale
- CEC Bank finanteaza investitiile verzi si digitale ale IMM-urilor din productie prin Programul SME Eco-Tech
- Emilia Dumitrescu preia conducerea Deloitte Technology Delivery Center din Romania