ANOFM: Peste 16.300 de persoane s-au angajat in luna ianuarie; aproape 4.900 au peste 45 de ani
Data publicarii: 16-03-2017 | EconomiePeste 16.300 de persoane s-au angajat prin intermediul Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca (ANOFM), in decursul lunii ianuarie, ca urmare a implementarii Programului National de Ocupare a Fortei de Munca, potrivit datelor oficiale, publicate joi.
Astfel, din totalul celor 16.307 de persoane care și-au găsit un loc de muncă, 4.866 au vârste de peste 45 de ani, 4.534 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 4.205 au între 25 și 35 de ani, iar 2.702 sunt tineri sub 25 de ani.
Conform ANOFM, cele mai multe persoane ocupate sunt de sex masculin, respectiv 8.971, număr similar înregistrat și în lunile anterioare.
De asemenea, în funcție de rezidență, cei mai mulți angajați în perioada de referință (9.486) provin din mediul urban, iar 6.821 din rural.
În ceea ce privește nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un post vacant, datele arată că pe primul loc sunt cele cu studii liceale (5.473), urmate de cele cu studii profesionale (3.817), gimnaziale (3.351) și studii universitare (2.221).
În clasamentul județelor cu cele mai multe persoane angajate, primele trei poziții sunt ocupate, în ordine, de Timiș (1.731 angajați), Municipiul București (1.543) și Hunedoara (916). Pe locurile următoare se situează județele Mureș (872) și Suceava (839).
'Pentru integrarea pe piața muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenției teritoriale pentru ocuparea forței de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reședința beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, modificată și completată', notează ANOFM.
Potrivit sursei citate, în ianuarie 2017, au fost incluse în măsuri active 49.530 de persoane, în timp ce 33.219 de persoane au beneficiat de mediere în vederea încadrării pe unul dintre locurile de muncă vacante declarate de către angajatori la agenția teritorială pentru ocuparea forței de muncă.
În plus, 29.021 de persoane au fost informate și consiliate, iar alte 14 au beneficiat de consultanță și asistență în vederea începerii unei activități independente sau pentru inițierea unei afaceri.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Salt Bank trece de 700.000 de clienti
- Peste 80% dintre cei mai mari chiriasi din Romania platesc sub 5% din cifra de afaceri pentru ocuparea spatiilor de birouri moderne
- Gala Premiilor UNSICAR 2025 marcheaza 25 de ani de activitate ai organizatiei
- SigurantaOnline.ro: Volumul 4 din The Websters a fost lansat oficial
- Analiza de piata: Efectul modificarilor fiscale din 2025 asupra antreprenorilor romani
- Cushman & Wakefield ECHINOX, mandat exclusiv pentru vanzarea platformei Electroputere Craiova
- EY Romania - CJUE redefineste granitele transformarii substantiale in regulile de origine: lectii-cheie din cauza C-86/24 CS STEEL despre originea nepreferentiala in dreptul vamal UE
- Functiile financiar-fiscale au nevoie de un nou tip de profesionisti care folosesc tehnologia si inteligenta artificiala alaturi de competentele in fiscalitate
- Meta Estate Trust, rezultate la 9 luni 2025: profit net in crestere si active totale mai mari cu 10% fata de 2024
- Cargus: Crestere de 15% a volumelor de colete in weekendul de Black Friday, sustinuta de clientii internationali si de vanzarile din segmentul fashion
- Studiu Deloitte: veniturile afacerilor de familie, estimate sa creasca cu 84% in 2030 fata de 2020 la nivel global
- ETF BET Patria - Tradeville, cel mai mare ETF cu investitii in actiuni romanesti, atinge 700 milioane lei in active totale si 31 de mii de investitori
- 2Performant: Platforma BusinessLeague.com a generat mai multe vanzari fata de anul trecut in perioada Black Friday
- Piata industriala si logistica din Romania atinge un nivel record in 2025 - cererea de spatii creste cu 64%, iar zona Bucuresti-Ilfov domina, din nou, inregistrand peste doua treimi din tranzactii
- Ce zic românii despre siguranța cumpărăturilor online de Black Friday