Ministerul Muncii: Buget de 14,4 milioane lei pentru crearea a 8 servicii de tip rezidential si a 8 centre de zi pentru copii cu tulburari de comportament
Data publicarii: 28-03-2017 | EconomieAutoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului si Adoptie (ANPDCA) propune, pentru perioada 2017-2019, derularea unui program de interes national in domeniul protectiei drepturilor copilului - "Servicii specializate pentru copilul cu tulburari de comportament", ce ar urma sa aiba alocat un buget total de 14,43 milioane lei.
Conform unui proiect de Hotărâre de Guvern publicat pe site-ul Ministerului Muncii, scopul programului este identificarea timpurie a acțiunilor sau comportamentelor deviante ale copiilor și oferirea unei protecții adecvate copiilor cu tulburări de comportament.
Prin acest program se intenționează crearea de servicii specializate destinate protecției copiilor care au tulburări de comportament, în vederea prevenirii și combaterii acțiunilor sau comportamentelor deviante ale copiilor și a reintegrării școlare, familiale ori sociale a copiilor.
Astfel, ar urma să fie înființate cel puțin 8 servicii de tip rezidențial și cel puțin 8 centre de zi destinate copilului cu tulburări de comportament, câte unul în fiecare regiune.
"Principiul care va sta la baza înființării celor 8 servicii de tip rezidențial destinate copilului cu tulburări de comportament este primordialitatea asigurării unui mediu familial. Prin urmare, ele vor fi organizate și vor funcționa sub forma caselor de tip familial, în acord cu angajamentele asumate prin Strategia națională pentru protecția și promovarea drepturilor copilului în ceea ce privește dezinstituționalizarea, respectiv închiderea centrelor de plasament clasice. De asemenea, personalul care va fi angajat în noile servicii va beneficia de formare în vederea îmbunătățirii cunoștințelor și abilităților necesare lucrului cu copiii", se menționează în Nota de fundamentare a proiectului de HG.
Proiectele vor avea o durată de maximum 24 de luni, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2019, din care cel puțin 3 luni vor fi destinate funcționării serviciilor nou-create.
Serviciile nou înființate vor fi distribuite teritorial, astfel încât să asigure o dezvoltare echilibrată a tuturor zonelor din regiune și să reducă decalajele existente în acest moment.
Bugetul total este de 14,43 milioane lei, din care 2 milioane lei pentru anul 2017, opt milioane lei pentru anul 2018 și 4,43 milioane lei pentru 2019.
Aplicanții principali eligibili sunt direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului, dar acestea pot încheia parteneriate cu organisme private acreditate în condițiile legii, care desfășoară activități în domeniul protecției drepturilor copilului și al protecției speciale a acestuia.
Conform datelor și informațiilor centralizate de ANPDCA de la nivelul Direcțiilor Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, media copiilor protejați la nivel național în cadrul centrelor de primire în regim de urgență este de aproximativ 830 de copii, iar, în medie aproximativ 280 dintre aceștia sunt copii cu tulburări de comportament.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Activele fondurilor de pensii private au urcat la 246,2 miliarde de lei, in crestere de 39%
- Simona Urse se alatura Colliers ca Associate Director in echipa de Office Leasing
- Piata locala de M&A a urcat la 7,1 miliarde de dolari in primele noua luni, pe fondul unor tranzactii mari
- ING Bank Romania relanseaza aplicatia mobila pentru antreprenori ING Business PRO
- Deloitte a asistat OMV Petrom pentru doua proiecte de hidrogen verde la Petrobrazi, finantate prin PNRR
- Euro este cotat la 5,3527 lei, un nou maxim istoric fata de leu
- Nestle marcheaza 30 de ani in Romania: fiecare leu valoare adaugata genereaza 12,9 lei in economie
- Ovidiu Tisler devine Head of Private Individuals la ING Bank Romania
- Delegatia S&P a inceput la Bucuresti evaluarea ratingului Romaniei, cu decizia asteptata pe 2 octombrie
- Update: Euro a atins un nou maxim istoric fata de leu, la 5.3447 lei
- BCE a majorat dobanda-cheie la 2,5%, pe fondul presiunilor inflationiste generate de razboiul din Orientul Mijlociu
- Hidroelectrica investeste 296,8 milioane de lei intr-un sistem de stocare cu baterii la Portile de Fier II
- Bucurestiul ramane printre cele mai competitive piete imobiliare din regiune, cu randamente peste media europeana
- Adevaratul avantaj din investitiile in AI vine din valorificarea cunostintelor interne, nu din tehnologie
- Schimbari in conducerea Allianz-Țiriac: Aurel Badea se retrage, Andrei Rubeli devine CFO