Isarescu, despre razboiul cibernetic: O criza la care sa nu te astepti nu este exclusa
Data publicarii: 16-05-2017 | EconomieBanca Nationala a Romaniei face eforturi impreuna cu autoritatile statului pentru a controla atacurile cibernetice, dar o criza la care nu te astepti nu este exclusa, sustine guvernatorul Bancii Centrale, Mugur Isarescu.
"Personal eu nu văd o criză în ceea ce numim domenii clasice, dar văd răbufniri din acestea, cum este problema atacurilor cibernetice. Pot să vă fac acum o mărturisire. În urmă cu trei ani un foarte bun coleg și prieten din generația mea, ne-a ajutat la intrarea în Uniunea Europeană, m-a întrebat: voi sunteți pregătiți de războiul cibernetic? Și am avut o discuție cu el. Foarte multe bănci centrale au dezvoltat adevărate sisteme de protecție în domeniu. Și noi facem eforturi cu autoritățile statului pentru a controla fenomenul, dar aici o criză la care să nu te aștepți, ca să zic așa, nu este exclusă", a spus Mugur Isărescu, întrebat dacă BNR a fost afectată de recentul atac cibernetic.
Vineri, 12 mai, un atac informatic "la nivel global" și calificat ca "incident major" de către Serviciul Național de Sănătate din Marea Britanie (NHS) a blocat calculatoarele a numeroase spitale din această țară, un atac similar înregistrând și mari companii spaniole, printre care Telefonica, a transmis AFP. Acest virus criptează datele existente pe un computer, cu scopul de a cere proprietarului o răscumpărare în schimbul unei chei de deblocare.
Atacul ar fi unul "la nivel global" și ar atinge organizații din Australia, Belgia, Franța, Germania, Italia și Mexic, au indicat analiști de la Forcepoint Security Labs, într-un comunicat, precizând că este vorba de o "campanie majoră de e-mailuri răuvoitoare".
Potrivit agenției EFE, compania rusă Kaspersky de securitate informatică a estimat la peste 45.000 numărul atacurilor informatice cu virusul de tip ransomware, care au afectat vineri infrastructuri din cel puțin 74 de țări.
Atacul ransomware WannaCry, care a făcut recent "victime" la nivel internațional, reprezintă doar începutul unui șir de atacuri similare de amploare, făcând din acest tip de virus una dintre cele mai importante amenințări informatice ale următoarelor 12 luni, atenționează Cătălin Coșoi, șeful echipei de investigații din Bitdefender, ce coordonează relația companiei cu instituții, precum NATO, Europol, Interpol, centre naționale de răspuns la incidente de securitate cibernetică sau servicii de informații.
Conform expertului, computerele din instituții publice, spitale și alte organizații de asistență socială nu sunt de obicei actualizate la cea mai recentă versiune a sistemului de operare.
În luna iulie a anului trecut, Poliția națională olandeză și Europol au lansat proiectul 'No More Ransom', cu scopul de a crește nivelul de colaborare dintre sectoarele public și privat în lupta contra ransomware.
Un grup format din 13 țări s-a alăturat proiectului global "No More Ransom", acestea fiind, în afară de Olanda: Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Columbia, Franța, Ungaria, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Portugalia, Spania, Elveția și Marea Britanie.
Ransomware este un tip de programe malware care blochează computerele victimelor sau le criptează datele, solicitând plata unei răscumpărări, în schimbul recuperării controlului asupra dispozitivului sau a fișierelor afectate.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Hidroelectrica investeste 296,8 milioane de lei intr-un sistem de stocare cu baterii la Portile de Fier II
- Bucurestiul ramane printre cele mai competitive piete imobiliare din regiune, cu randamente peste media europeana
- Adevaratul avantaj din investitiile in AI vine din valorificarea cunostintelor interne, nu din tehnologie
- Schimbari in conducerea Allianz-Țiriac: Aurel Badea se retrage, Andrei Rubeli devine CFO
- Piata rezidentiala a incetinit in prima jumatate a anului, fara o corectie majora
- Deloitte Romania promoveaza trei noi directori din septembrie 2026
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene
- Peste trei sferturi dintre tinerii romani spun ca nu isi permit o locuinta proprie