ASF: Tarif de referinta la polita RCA de 506 lei pentru persoanele de 31-40 ani, cu masini de pana la 1.400 cmc
Data publicarii: 18-05-2017 | EconomieO persoana fizica cu varsta intre 31 si 40 de ani ce detine o masina cu capacitatea cilindrica pana la 1.400 centimetri cubi are stabilit un tarif de referinta la polita RCA de 506 lei, cu 17% sub tariful de prima maxim, stabilit pentru aceasta categorie, de 610 lei, conform datelor prezentate de prim-vicepresedintele Autoritatii de Supraveghere Financiara, Cornel Coca Constantinescu, intr-o conferinta de presa.
Unul dintre exemplele prezentate se referă la autoturisme utilizate de persoane fizice de 31—40 de ani, cu 1.201-1.400 centimetri cubi. Indicatorii sunt frecvența daunelor istorice de 4,2%, dauna medie istorică de 5.474 lei, prima de risc model GLM (rezerva de daune neavizată) inclusiv încărcarea de siguranță de 234 lei, daunele întâmplate, dar neraportate (IBNR) de 18,5% inflația daunelor de 3,5% și prima de risc de referință de 287 lei. Cheltuielile de achiziție și administrare variabile au fost stabilite la 25%, încărcarea BM (bonus-malus) de 21,3% și un profit de 3%.
Astfel, tariful de referință pentru o poliță RCA încheiată pe un an de zile de persoanele cu vârsta între 31 și 40 de ani, ce dețin un autoturism cu capacitatea cilindrică cuprinsă între 1.201 și 1.400 cmc, este 506 lei, cu 17% sub tariful de primă maxim, stabilit pentru această categorie, de 610 lei.
Un alt exemplu este pentru persoanele juridice cu autoturisme de 1.401-1.600 cmc. Indicatorii luați în calcul sunt frecvența daunelor de 9,3%, dauna medie inclusiv încărcarea de siguranță și daune mari de 5.065 lei, IBNR de 18,5% și inflație a daunelor de 3,5%. Prima de risc de referință este de 575 lei. Cheltuielile de achiziție și adminstrare variabile sunt de 25%, încărcarea BM de 16,6% și profitul de 3%. În acest caz, persoane juridice ce dețin un autoturism cu capacitate cilindrică între 1.401 și 1.600 cmc, tariful de referință este 957 de lei, față de un tarif de primă maxim de 992 lei (-4%).
Potrivit datelor ASF, pentru autovehiculele destinate transportului de marfă (persoane juridice) cu masa de peste 16 tone, tariful de referință este 7.314 lei, mai mic cu 3% față de tariful de primă maxim stabilit pentru această categorie (7.534 lei). De asemenea, pentru autovehiculele destinate transportului de persoane deținute atât de persoane fizice, cât și juridice, cu o capacitate mai mare de 40 de locuri, tariful de referință are valoarea de 5.616 lei, cu 15% mai puțin decât tariful de primă maxim care se aplica acestei categorii (6.600 lei).
"Obiectivul ASF pe termen scurt și mediu este bine determinat, respectiv crearea cadrului de rezolvare a problemelor structurale ale pieței RCA cu scopul de a construi o piață echilibrată și concurențială. Tarifele de referință au un caracter orientativ. Au la bază datele agregate al nivelul pieței în ceea ce privește daunele, numărul de polițe, frecvența daunelor și așa mai departe. Tarifele de referință reprezintă un mecanism de calcul. Au la bază date statistice individuale, agregate la nivelul pieței. Formula de calcul este una corectă. De aceea noua formulă este reluată în noua lege a RCA aprobată în Parlament", a spus Constantinescu.
Camera Deputaților a adoptat marți, cu 226 de voturi ''pentru'', 25 ''împotrivă'' și 4 abțineri, proiectul de lege privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Opinie Reff & Asociatii: Modificari relevante pentru 2026 in privinta controalelor fiscale, cu accent pe analiza de risc
- Aproximativ 8 din 10 romani sunt mai atenti la pret in acest an cand fac cumparaturi online iar aproape 58% spun ca vor renunta la produse non-esentiale
- Controversa fiscala: au dreptul companiile sa scuteasca de impozit profitul reinvestit in active finantate din fonduri nerambursabile sau nu?
- Robert Anghel preia rolul de CEO al Salt Bank
- Colliers: Oferta de locuinte noi a scazut la minimul ultimilor opt ani, dar cererea ramane peste nivelul pre-pandemie
- Grupul Allianz raporteaza profit operational record de 17,4 miliarde de euro in 2025
- Cushman & Wakefield Echinox: Centrele comerciale din afara Bucurestiului, cea mai atractiva clasa de active imobiliare in 2025
- Colliers: Industria hoteliera din Romania a atins un nou maxim anul trecut, inregistrand cel mai mare numar de turisti din ultimele trei decenii, dar provocarile au crescut in 2025, intr-o piata mai eterogena
- Romania: o tara in schimbare, cu peste 3 milioane de emigranti temporari in ultimii aproape 20 de ani si o crestere a imigratiei care redefineste piata muncii
- Fondul ETF BET Patria - Tradeville a depasit pragul de 1 miliard de lei in active
- Anytime isi consolideaza prezenta online in Romania prin lansarea pe PretulMeu.ro
- Paval Holding intra in negocieri exclusive pentru preluarea operatiunilor Carrefour din Romania
- #SigurantaOnline: Cinci greseli online care te pot costa. Le faci fara sa-ti dai seama
- Comertul international al Romaniei in 2025: impactul cursului valutar asupra importatorilor si exportatorilor
- Taxa logistica pentru coletele extracomunitare livrate in ianuarie trebuie declarata si livrata la ANAF pana la 25 februarie