Romania a avut in aprilie cea mai mare scadere a lucrarilor de constructii din UE
Data publicarii: 20-06-2017 | EconomieRomania a inregistrat, in luna aprilie 2017 comparativ cu luna martie 2017, cel mai mare declin lunar al lucrarilor de constructii din Uniunea Europeana, minus 7,7%, arata datele publicate luni de Oficiul European de Statistica (Eurostat).
Comparativ, în zona euro, lucrările de construcții au crescut cu 0,3%, în luna aprilie 2017 comparativ cu luna martie 2017, iar la nivelul Uniunii Europene lucrările de construcții au stagnat.
Și în ritm anual, luna aprilie 2017 comparativ cu luna aprilie 2016, România a înregistrat cel mai mare declin al lucrărilor de construcții din UE, minus 18,4%, în condițiile în care lucrările de construcții au crescut cu 2,7% în Uniunea Europeană și cu 3,2% în zona euro.
Conform datelor prezentate anterior de Institutul Național de Statistică, volumul lucrărilor de construcții a scăzut în aprilie, ca serie brută, cu 11,6%, față de luna precedentă iar ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate declinul a fost de 7,6%. Față de luna corespunzătoare a anului precedent, volumul lucrărilor de construcții a scăzut, atât ca serie brută, cât și ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, cu 19,6%, respectiv cu 15,3%.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Hidroelectrica investeste 296,8 milioane de lei intr-un sistem de stocare cu baterii la Portile de Fier II
- Bucurestiul ramane printre cele mai competitive piete imobiliare din regiune, cu randamente peste media europeana
- Adevaratul avantaj din investitiile in AI vine din valorificarea cunostintelor interne, nu din tehnologie
- Schimbari in conducerea Allianz-Țiriac: Aurel Badea se retrage, Andrei Rubeli devine CFO
- Piata rezidentiala a incetinit in prima jumatate a anului, fara o corectie majora
- Deloitte Romania promoveaza trei noi directori din septembrie 2026
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil
- Industria serviciilor de afaceri a generat o valoare adaugata bruta de 35,5 miliarde de euro in Romania
- Ce trebuie sa verifici cand primesti o notificare de alerta de la ANAF privind datorii fiscale
- SUA au cumparat yeni japonezi pentru prima data in peste un deceniu, ca semn de prietenie
- Accor deschide primul sau hotel din Oradea sub brandul Mercure
- Banca de Investitii si Dezvoltare a trecut de evaluarea pe piloni a Comisiei Europene
- Peste trei sferturi dintre tinerii romani spun ca nu isi permit o locuinta proprie