Lia Olguta Vasilescu a primit aviz favorabil pentru functia de ministru desemnat al Muncii si Justitiei Sociale
Data publicarii: 30-06-2017 | EconomieLia Olguta Vasilescu, propusa pentru functia de Ministru al Muncii si Justitiei Sociale, a primit, joi, aviz favorabil din partea comisiilor parlamentare de specialitate, cu 32 de voturi pentru, 8 impotriva si nicio abtinere.
* LIVE UPDATE Parlament: Viitorii miniștri sunt audiați în comisii | La ora 15,00 plenul comun al Parlamentului se va reuni pentru a valida noul Cabinet (FOTO)
Lia Olguța Vasilescu a declarat la ieșirea din comisia de specialitate că a avut de finalizat pentru acest semestru legea privind protecția persoanelor cu handicap, aceasta punctând că speră ca vineri să se aprobe ordonanța de urgență.
"Noi am avut de finalizat Legea salarizării, care a și trecut prin Parlament, am avut de finalizat pentru acest semestru legea privind protecția persoanelor cu handicap, 448, care este finalizată. Sper mâine, din toată inima, să se aprobe OUG, dar nu pot să fiu foarte sigură până nu văd la minister dacă a sosit și ultimul aviz, dacă nu, probabil că săptămâna viitoare vom intra cu această lege, după care ne vom apuca imediat de legea pensiilor, pentru că s-a ajuns în situația nefericită că cei care primesc o indemnizație socială minimă, sau așa-numita pensie minimă, de 520 de lei, să îi ajungă din urmă pe cei care au cotizat 15 ani, ceea ce ce nu este în ordine și va trebui să clarificăm foarte bine și sistemul de pensii, din acest punct de vedere. Este o lege pe care o vom discuta cu Ministerul de Finanțe", a spus ministrul desemnat al Muncii și Justiției Sociale.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Coletele extra-UE sub 150 de euro se scumpesc din iulie: taxa vamala de trei euro pe articol, adaugata la taxa logistica
- Transformarile din industria auto ridica noi provocari de preturi de transfer pentru grupurile multinationale
- CEC Bank finanteaza investitiile verzi si digitale ale IMM-urilor din productie prin Programul SME Eco-Tech
- Emilia Dumitrescu preia conducerea Deloitte Technology Delivery Center din Romania
- Cheltuielile de marketing digital, sub lupa fiscului: companiile trebuie sa justifice colaborarile cu influencerii
- Platformele cripto fara autorizatie MiCA nu vor mai putea opera in Romania de la 1 iulie 2026
- Legea 239/2025 inaspreste conditiile pentru plata dividendelor si restituirea imprumuturilor catre actionari
- Foundever isi dubleaza spatiul de birouri din Bucuresti la 3.500 mp in cladirea Campus 6.3
- UE pregateste noi reguli pentru mobilitatea fortei de munca: companiile au timp limitat de adaptare
- AFI Europe cumpara sase centre comerciale MAS din Romania, intr-o tranzactie de peste 280 de milioane de euro
- Romania si dubla provocare a securitatii: investitii in aparare si rezilienta cibernetica
- Hankook raporteaza pentru Q1 2026 vanzari de aproximativ 3 miliarde EUR si un profit operational de aproximativ 295 mil EUR
- Studiu Deloitte: economia mondiala pierde anual peste 25 de trilioane de euro, aproape o treime din PIB-ul global, din cauza utilizarii ineficiente a resurselor
- Colliers a consiliat AFI Europe in achizitia unui portofoliu de sase centre comerciale regionale din Romania de la MAS, in cea mai mare tranzactie de retail din istoria pietei locale
- Romania contrazice tendinta europeana: investitiile straine directe au crescut cu 16% in 2025