VIDEO UPDATE Laufer: Peste 19.000 de planuri de afaceri, depuse in programul Start-Up Nation; urmatoarea sesiune, in 2018
Data publicarii: 18-07-2017 | EconomiePeste 19.000 de planuri de afaceri au fost inregistrate in programul Start-Up Nation, din care 70% au fost depuse in ultimele cinci zile, o noua sesiune urmand sa fie programata in 2018, a declarat, luni, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Ilan Laufer, intr-o conferinta de presa.
"Încep prin a mulțumi celor care au lucrat la deblocarea sistemului ANAF. Astfel, am avut și 7.000 de aplicații simultan, iar sistemul nu făcea față. Din evoluția ultimelor zile, după deblocarea sistemului, am înregistrat 19.296 de planuri de afaceri. Dintre acestea, 70% au fost transmise în ultimele cinci zile, iar 34% în ultima zi de aplicație (vineri, 14 iulie 2017 — n. r.)", a spus Laufer.
Potrivit ministrului, 270 de planuri de afaceri au fost înregistrate greșit.
De asemenea, din totalul proiectelor depuse, 2.926 provin din București, iar 2.289 din Cluj.
"Sunt convins că vom avea o absorbție de sută la sută atât a fondurilor europene, cât și a fondurilor alocate din bugetul de stat. Cei care obțin acordul de finanțare semnat nu trebuie să vină cu bani de acasă sau să depună garanții. De aceea, există Fondul de garantare pentru aceste proiecte. Zilele acestea se negociază cu băncile în așa fel încât costurile finanțării să fie mici. Beneficiarii nu vor achita rate pentru banii luați prin creditul-punte", a explicat Ilan Laufer.
Conform datelor prezentate luni, din cele 19.296 de planuri de afaceri depuse în Start-Up Nation, 3.983 au obținut 100 de puncte, 4.566 un punctaj de 95 de puncte, iar 104 proiecte — 90 de puncte.
Ministrul a precizat că în cel mult două săptămâni se dorește începerea semnării acordurilor de finanțare pentru planurile aprobate.
Totodată, din bugetul alocat acestei etape din Start-Up Nation ar putea fi finanțate 8.653 de planuri de afaceri, echivalentul creării a 20.956 de noi locuri de muncă. Următoarea etapă a programului se va derula în 2018, a adăugat Ilan Laufer.
Potrivit unei postări pe propria pagină de Facebook, ministrul pentru Mediul de Afaceri precizează că în ultimele 5 minute până la închiderea programului s-au înscris 216 aplicanți, adică aproape un aplicant pe secundă.
"În ultima oră, de la 19:00 la 20:00, au fost depuse 1.403 planuri de afaceri, respectiv 23 de planuri de afaceri, în medie, pe minut. Iar sistemul informatic a funcționat impecabil! Cel mai important lucru este că mai mult de jumătate dintre aplicanți — aproximativ 60% — sunt tineri, până la vârsta de 35 de ani, cărora Start-Up Nation le poate transforma visele în realitate. Eu, personal, voi face tot ce-mi stă în puteri ca acest lucru să se întâmple, bugetul alocat să fie utilizat 100% și să reprezinte embrionul din care se naște și se dezvoltă o nouă generație de antreprenori", a scris Laufer pe Facebook.
Potrivit acestuia, următoarea etapă este cea a verificării proiectelor.
"Le mulțumesc tuturor! În primul rând românilor care și-au luat inima-n dinți și au înființat o companie, au crezut în program și s-au înscris. Apreciez în cel mai înalt grad efortul depus de întreaga echipă a Ministerului Mediului de Afaceri, al specialiștilor implicați în implementare și al celor care au reușit performanța deosebită de asigura buna funcționare a sistemului informatic. Dar mai presus de toate mă simt onorat și mândru că am ocazia să fiu parte a unei echipe politice și guvernamentale care dezvoltă țara. Începe etapa verificării proiectelor. Vom reuși! Sunt sigur...", a adăugat acesta.
Programul Start-Up Nation are un buget de 1,7 miliarde de lei în acest an, iar suma maximă pe care o poate primi o firmă este de 200.000 de lei.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Activele fondurilor de pensii private au urcat la 246,2 miliarde de lei, in crestere de 39%
- Simona Urse se alatura Colliers ca Associate Director in echipa de Office Leasing
- Piata locala de M&A a urcat la 7,1 miliarde de dolari in primele noua luni, pe fondul unor tranzactii mari
- ING Bank Romania relanseaza aplicatia mobila pentru antreprenori ING Business PRO
- Deloitte a asistat OMV Petrom pentru doua proiecte de hidrogen verde la Petrobrazi, finantate prin PNRR
- Euro este cotat la 5,3527 lei, un nou maxim istoric fata de leu
- Nestle marcheaza 30 de ani in Romania: fiecare leu valoare adaugata genereaza 12,9 lei in economie
- Ovidiu Tisler devine Head of Private Individuals la ING Bank Romania
- Delegatia S&P a inceput la Bucuresti evaluarea ratingului Romaniei, cu decizia asteptata pe 2 octombrie
- Update: Euro a atins un nou maxim istoric fata de leu, la 5.3447 lei
- BCE a majorat dobanda-cheie la 2,5%, pe fondul presiunilor inflationiste generate de razboiul din Orientul Mijlociu
- Hidroelectrica investeste 296,8 milioane de lei intr-un sistem de stocare cu baterii la Portile de Fier II
- Bucurestiul ramane printre cele mai competitive piete imobiliare din regiune, cu randamente peste media europeana
- Adevaratul avantaj din investitiile in AI vine din valorificarea cunostintelor interne, nu din tehnologie
- Schimbari in conducerea Allianz-Țiriac: Aurel Badea se retrage, Andrei Rubeli devine CFO