Numarul persoanelor fizice cu restante la banci si IFN-uri a crescut cu peste 14.000, in iunie
Data publicarii: 08-08-2017 | EconomieNumarul persoanelor fizice cu restante mai mari de 30 de zile la banci si institutii financiare nebancare a crescut cu 1,1%, in iunie, comparativ cu luna precedenta, la 687.302, reiese din cele mai recente date al Bancii Nationale a Romaniei (BNR).
Aceste persoane aveau restanțe în valoare de peste 8,05 miliarde de lei. Cea mai mare parte a sumei era în lei și euro, respectiv 3,12 miliarde în lei și 3,28 miliarde lei în euro. În funcție de categoria de întârziere, cea mai mare valoare corespunde termenului de peste 90 de zile cu 4,53 miliarde lei.
Valoarea totală a creditelor restante în lei ale populației și firmelor, înregistrată în luna iunie 2017, se cifrează la 5,769 miliarde de lei, în scădere cu 5,27% față de suma raportată în mai 2017, iar restanțele la creditele în valută au coborât cu 2,7%, la 6,683 miliarde de lei (echivalent), conform unui raport al Băncii Naționale a României.
Totalul creditelor în lei atingea, în iunie, 136,7 miliarde de lei (cu 2,47% peste valoarea din luna precedentă), din care 59,67 miliarde de lei erau sume contractate de agenții economici și 72,7 miliarde de lei împrumuturi efectuate de populație.
Creditele în valută totalizau 92,949 miliarde echivalent lei în iunie 2017 (cu 1,35% mai puțin față de mai 2017), din care 46,17 miliarde de lei împrumuturi contractate de agenții economici și 43,97 miliarde de lei credite luate de populație.
Bucureștenii aveau, la finele lunii iunie, credite în lei restante în sumă de 1,76 miliarde de lei și în valută de 2,86 miliarde de lei (echivalent). Totalul creditelor în lei contractate în Capitală ajungea la 48,828 miliarde de lei, iar al celor în valută la 44,403 miliarde de lei.
Rata creditelor neperformante s-a diminuat în mai față de luna precedentă cu 0,22 puncte procentuale, la 9,04%, reiese din datele publicate de BNR. Comparativ cu nivelul din mai 2016, aceasta a scăzut cu 3,36 puncte procentuale.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Euro este cotat la 5,3527 lei, un nou maxim istoric fata de leu
- Nestle marcheaza 30 de ani in Romania: fiecare leu valoare adaugata genereaza 12,9 lei in economie
- Ovidiu Tisler devine Head of Private Individuals la ING Bank Romania
- Delegatia S&P a inceput la Bucuresti evaluarea ratingului Romaniei, cu decizia asteptata pe 2 octombrie
- Update: Euro a atins un nou maxim istoric fata de leu, la 5.3447 lei
- BCE a majorat dobanda-cheie la 2,5%, pe fondul presiunilor inflationiste generate de razboiul din Orientul Mijlociu
- Hidroelectrica investeste 296,8 milioane de lei intr-un sistem de stocare cu baterii la Portile de Fier II
- Bucurestiul ramane printre cele mai competitive piete imobiliare din regiune, cu randamente peste media europeana
- Adevaratul avantaj din investitiile in AI vine din valorificarea cunostintelor interne, nu din tehnologie
- Schimbari in conducerea Allianz-Țiriac: Aurel Badea se retrage, Andrei Rubeli devine CFO
- Piata rezidentiala a incetinit in prima jumatate a anului, fara o corectie majora
- Deloitte Romania promoveaza trei noi directori din septembrie 2026
- Complexitatea reglementarilor fiscale, principala provocare pentru multinationale al treilea an la rand
- Romanii au cheltuit peste 42 de miliarde de euro in marile lanturi de retail in 2025
- Romania, in top 10 european pentru nomazi digitali, dar fara o strategie pentru talentul mobil