Ministrul Transporturilor: Avem probleme de calitate la autostrada Lugoj-Deva si monitorizam atent lucrarile
Data publicarii: 18-09-2017 | EconomieMinisterul Transporturilor monitorizeaza atent calitatea lucrarilor de pe santierul autostrazii Lugoj-Deva, unde exista probleme cu terasamentul autostrazii, a afirmat, luni, ministrul Transporturilor, Razvan Cuc, in cadrul unor declaratii de presa, cu ocazia inaugurarii unui vagon modernizat, care a plecat pe ruta Gara de Nord - Constanta.
"Pe unele șantiere de autostrăzi, lucrurile merg foarte bine, însă avem probleme de calitate pe unul dintre loturi, mă refer la lotul 3 Lugoj-Deva, unde avem un constructor pe care îl monitorizez îndeaproape, este un constructor despre care am mai spus că lucrează foarte dezordonat, are 29 de subcontractori. Am avut probleme la terasamentul autostrăzii și nu vreau să risc să punem în folosință un lot de autostradă și să repetăm episodul de la Sibiu-Orăștie, lotul 1, și să avem probleme la terasamente, adică să se surpe autostrada. În acest sens, am rugat atât constructorul, cât și consultantul să monitorizeze foarte atenta calitatea lucrărilor", a spus ministrul. Oficialul a precizat că lucrările pe celelalte șantiere de autostrăzi sunt în grafic. Pe data de 10 august, Cuc a declarat că a decis rezilierea parțială a contractului pe lotul 2 al autostrăzii Lugoj — Deva, dar și penalizarea antreprenorilor care nu au respectat termenele și calitatea lucrărilor. "Din nou probleme la Autostrada Lugoj-Deva, pe Loturile 2 și 3. M-am săturat de vorbe și de explicații puerile, așa că trec la fapte! Aplicăm rezilieri parțiale și penalități pentru fiecare întârziere pentru a se înțelege clar că în România trebuie respectate termenele și calitatea lucrărilor!", a scris ministrul Transporturilor pe pagina sa de Facebook.
Din nou probleme la Autostrada Lugoj-Deva, pe Loturile 2 si 3. M-am saturat de vorbe si de explicatii puerile, asa ca...
Posted by Razvan Cuc on Thursday, August 10, 2017Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Analiza de piata: Efectul modificarilor fiscale din 2025 asupra antreprenorilor romani
- Cushman & Wakefield ECHINOX, mandat exclusiv pentru vanzarea platformei Electroputere Craiova
- EY Romania - CJUE redefineste granitele transformarii substantiale in regulile de origine: lectii-cheie din cauza C-86/24 CS STEEL despre originea nepreferentiala in dreptul vamal UE
- Functiile financiar-fiscale au nevoie de un nou tip de profesionisti care folosesc tehnologia si inteligenta artificiala alaturi de competentele in fiscalitate
- Meta Estate Trust, rezultate la 9 luni 2025: profit net in crestere si active totale mai mari cu 10% fata de 2024
- Cargus: Crestere de 15% a volumelor de colete in weekendul de Black Friday, sustinuta de clientii internationali si de vanzarile din segmentul fashion
- Studiu Deloitte: veniturile afacerilor de familie, estimate sa creasca cu 84% in 2030 fata de 2020 la nivel global
- ETF BET Patria - Tradeville, cel mai mare ETF cu investitii in actiuni romanesti, atinge 700 milioane lei in active totale si 31 de mii de investitori
- 2Performant: Platforma BusinessLeague.com a generat mai multe vanzari fata de anul trecut in perioada Black Friday
- Piata industriala si logistica din Romania atinge un nivel record in 2025 - cererea de spatii creste cu 64%, iar zona Bucuresti-Ilfov domina, din nou, inregistrand peste doua treimi din tranzactii
- Ce zic românii despre siguranța cumpărăturilor online de Black Friday
- Lipsa raportărilor detaliate despre impactul companiilor asupra naturii poate încetini acțiunile globale de protejare a ecosistemelor lumii
- Companiile au închiriat în primele 9 luni circa 750.000 mp de spații, cu 30% mai mult comparativ cu 2024
- Studiu EY: Cum pot companiile să transforme provocările transparenței salariale în avantaje competitive
- Studiu Revolut: Unul din trei români a pierdut bani după ce au urmat sfaturi din mediul online neverificate. 16% au pierdut până la 1.000 de euro din această cauză