Vicepresedinte ANAF: Fiscul este pregatit de split TVA; daca apar probleme, acestea vor fi rezolvate

Data publicarii: 21-09-2017 | Economie
  •  Print
  • Bookmark & Share

Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) este pregatita de implementarea platii defalcate a TVA si vom face fata problemelor care vor aparea, a declarat, joi, Daniel Florin Anghel, vicepresedinte al Fiscului, responsabil de zona de colectare, in cadrul unei conferinte de specialitate.

"ANAF s-a pregătit foarte bine și nu o să fie probleme în implementarea Ordonanței 23. Toate problemele care ar putea interveni sunt analizate și cu siguranță vom face față. De la publicarea acestei ordonanțe, toate structurile teritoriale cu toate structurile profesionale, au fost întâlniri, s-au spus problemele. În condițiile în care vor fi, cu siguranță o să le îndreptăm cu ajutorul dumneavoastră, colegilor din minister", a spus Florin Anghel, întrerupt însă de reprezentanții firmelor prezente la eveniment care au completat afirmația acestuia cu cuvintele: "pe banii noștri".

Ulterior el a afirmat că dacă vor fi probleme, acestea vor fi îndreptate.

El a mai vorbit despre sistemul IT al ANAF care trebuie schimbat, iar pregătirea angajaților instituției trebuie îmbunătățită.

"Noua viziune a conducerii ANAF este una foarte simplă și clară. Trebuie să facem astfel încât ANAF să răspundă tuturor nevoilor contribuabililor și nu doar la nivel declarativ. Știm care sunt problemele și va trebui să facem tot ceea ce ține de noi să răspundem în timp util tuturor nevoilor contribuabililor. Problemele legate de numărul de personal, de pregătirea colegilor noștri care, constatăm și noi de multe ori, ar trebui să se îmbunătățească și de sistemul IT. De acest sistem IT vorbim de la înființarea ANAF și ne mișcăm foarte greu. Este un pariu pe care și noi l-am asumat că va trebui să se schimbe ceva în sistemul IT, ca această relație contribuabil-ANAF să fie foarte simplă. Asta deranjează cel mai mult, și anume relația cu structurile ANAF care, de multe ori, este una proastă și din vina colegilor și a sistemelor de care dispunem în momentul acesta. Va trebui să facem ceva foarte rapid", a mai arătat oficialul ANAF.

PwC România organizează joi o conferință despre trecerea la sistemul plății defalcate de TVA (split TVA) și impactul acestui nou sistem asupra companiilor din România și a băncilor.

'Guvernul României a adoptat legislația pentru instituirea sistemului privind plata defalcată a TVA, care se va aplica opțional începând cu 1 octombrie 2017, urmând ca acesta să devină obligatoriu începând cu 1 ianuarie 2018. Acest nou sistem ar putea genera dificultați majore în fluxul de numerar al companiilor, generând costuri și cerințe suplimentare pentru contribuabili, legate de adaptarea sistemelor informatice și a programelor contabile, gestionarea plăților și modificarea procedurilor interne de lucru', se arată într-un comunicat al PwC România.

Sursa: Agerpress

Ultimele stiri pe BankNews.ro: