Papageorgiadis (MORE): Daca intrebati 100 de consumatori de produse bio cu greu o sa va spuna un brand

Data publicarii: Astazi, 19-10-2017 | Economie

In Romania sunt foarte multe branduri din sectorul bio cu vizibilitate redusa, iar daca intrebati 100 de consumatori bio, cu greu o sa va spuna ca stiu un brand de produse, a declarat miercuri Grigoris Papageorgiadis, director de operatiuni MORE Bio Commerce, in cadrul unei conferinte de profil.

"Astăzi în România sunt foarte multe branduri cu vizibilitate redusă în sectorul bio. Dacă întrebați 100 de consumatori bio, cu greu o să vă spună că știu un brand de produse, nu un magazin. Brandurile nu sunt cunoscute, iar asta este ciudat. Peste tot, în economie, există branduri, iar noi, dacă cumpărăm un produs de la un magazin sau supermarket avem în mintea noastră să luăm un brand, ori românesc, ori un alt brand, dar avem niște principii, iar în sectorul bio nu prea există. Foarte mulți oameni au un brand care nu a primit vizibilitatea de care merită, iar noi facem un brand comun, pentru toată lumea. Asta înseamnă că intri mâine dimineață și deja ai vizibilitate", a spus Grigoris.

Pe de altă parte, acesta a mai spus că marea problemă a producătorilor este aceea că au cantități mici.

"Mare majoritate din ei (producători, fermieri, n.r.), 95-99%, au o problemă majoră, anume că au cantități mici, au produse care de obicei sunt mai scumpe decât produsele convenționale și asta este firesc, pentru că produsele bio sunt mai scumpe, nu se folosesc chimicale, iar producătorii nu pot să facă toate în același timp, deci nu pot face și producție și comercializare și marketing și tot ce trebuie. Unii dintre ei au încercat să creeze un brand propriu, să iasă în piață, dar problema cea mai mare este că ori nu au cantități mari, sau chiar dacă au, este mai greu să faci bine cu totul, și cu poziționarea în piață, în marketing și tot", a spus directorul de operațiuni MORE Bio Commerce.

De asemenea, acesta a mai adăugat că proiectul "Inima.bio" va oferi toate avantajele unei cooperative, dar și asistență pe partea de marketing, vânzare, precum și preluarea produselor.

"În trecut au mai fost încercări, oameni care au propus să se rezolve parțial problema. Unii au zis că se pot ocupa cu distribuția produselor, sau cu vânzarea, sau doar cu marketingul, dar noi considerăm că în ziua de azi în România un producător, un fermier în sectorul bio are nevoie de o soluție completă, de la început până la sfârșit și asta am început noi deja să oferim. Noi venim și spunem producătorilor, fermierilor bio, în felul următor : ai toate avantajele precum un om independent, faci orice vrei, ne dai orice cantitatea pe care o vrei, tu stabilești prețul, iar în același timp ai toate avantajele unei cooperative, unde noi ne ocupăm cu preluarea produselor, te ajutăm la zeci de probleme diferite, pentru certificarea și cum ajungem de la un produs foarte bun la un produs gata pentru clientul final. Am creat o bază logistică, noi avem o legătură cu clienții, ne ocupăm cu marketing, deci rezolvăm toate problemele", a mai spus Papageorgiadis.

Federația Națională Pro Agro a lansat miercuri proiectul "Inima.bio", primul brand românesc care reprezintă mai mulți producători, din mai multe zone din țară.

Sursa: Agerpress