MFP: Contributia pentru solidaritate sociala se plateste la bugetul de stat si se datoreaza de catre angajatori la fondul brut de salarii
Data publicarii: 20-10-2017 | EconomieContributia pentru solidaritate sociala se plateste la bugetul de stat si se datoreaza de catre angajatori la fondul brut de salarii, fiind destinata alimentarii Fondului de garantare pentru plata creantelor salariale si asigurarii necesarului pentru plata prestatiilor sociale, precizeaza Ministerul Finantelor Publice intr-un comunicat remis joi AGERPRES.
Potrivit reprezentanților MFP, nivelul contribuției este stabilit astfel încât să asigure necesarul pentru plata prestațiilor sociale de care beneficiază salariații, cum ar fi indemnizațiile pentru șomaj, indemnizațiile primite pentru concediile medicale sau cheltuielile pentru accidente de muncă și boli profesionale.
"Contribuția pentru solidaritate socială nu este o taxă nouă, ci o contribuție socială corelată cu măsura privind reducerea numărului contribuțiilor sociale și cu necesitatea asigurării prestațiilor sociale de care beneficiază salariații în conformitate cu principiile care stau la baza sistemelor de asigurări sociale, cum ar fi principiul contributivității și cel al solidarității sociale", subliniază reprezentanții MFP.
Aceștia menționează, în ceea ce privește Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale, că obligativitatea constituirii acestuia este instituită prin Legea nr. 200/2006 privind constituirea și utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale, cu modificările ulterioare, care transpune Directiva Consiliului nr. 80/987/CEE privind apropierea legislațiilor statelor membre referitoare la protecția salariaților în cazul insolvabilității angajatorului, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene (JOCE) nr. L283 din 28 octombrie 1980, cu modificările aduse prin Directiva Parlamentului European și a Consiliului nr. 2002/74/CE, publicată în Jurnalul Oficial nr. L270 din 8 octombrie 2002.
"Din Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale se asigură plata salariilor în situația în care angajatorii intră în insolvență, în limita a 3 salarii medii brute pe economie pentru fiecare salariat", se mai arată în comunicat.
Ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa, a declarat joi că angajatorii vor plăti 2% din fondul de salarii, începând de anul viitor, cea mai mare parte din bani intrând la bugetul de stat.
"2% nu înseamnă integral fondul de salarii. O parte din acest 2% se va constitui ca venit la bugetul de stat, urmând ca, ulterior, de la bugetul de stat să fie acoperite finanțări pentru partea de sănătate și pentru partea de asigurări sociale. Vor fi aceste două componente. Practic, 90% va merge la bugetul de stat pentru a acoperi diverse destinații în funcție de solicitările bugetare și 10% va merge către sprijinirea tuturor salariaților care se vor confrunta cu situații deosebite în caz că angajatorul intră în insolvență și nu le achită obligațiile", a spus Mișa.
Potrivit sursei citate, s-a stabilit că este mai bine să rămână și în sarcina angajatorului plata unor contribuții și să nu se transfere integral acestea doar în sarcina angajatului, iar angajatorul să nu mai aibă niciun fel de responsabilitate.
"Cei din sindicate au atras atenția asupra acestui risc. Va fi aplicat din 1 ianuarie 2018. Este deja în circuitul de avizare. Denumirea va fi de contribuție. Scad contribuțiile, cheltuielile angajatorului scad. Nu este afectat prin acest mod de calcul și această repartizare. Se face o repartizare atât la nivelul angajatului, a contribuțiilor, trecând în sarcina lui, cât și una în sarcina angajatorului, dar ele scad în continuare pe total", a afirmat ministrul Finanțelor.
El a mai arătat că, în prezent, procentul care merge la Fondul de garantare al salariaților pentru a garanta ca în situația în care intră în insolvență să le fie plătite contribuțiile, este de 0,25%.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Coletele extra-UE sub 150 de euro se scumpesc din iulie: taxa vamala de trei euro pe articol, adaugata la taxa logistica
- Transformarile din industria auto ridica noi provocari de preturi de transfer pentru grupurile multinationale
- CEC Bank finanteaza investitiile verzi si digitale ale IMM-urilor din productie prin Programul SME Eco-Tech
- Emilia Dumitrescu preia conducerea Deloitte Technology Delivery Center din Romania
- Cheltuielile de marketing digital, sub lupa fiscului: companiile trebuie sa justifice colaborarile cu influencerii
- Platformele cripto fara autorizatie MiCA nu vor mai putea opera in Romania de la 1 iulie 2026
- Legea 239/2025 inaspreste conditiile pentru plata dividendelor si restituirea imprumuturilor catre actionari
- Foundever isi dubleaza spatiul de birouri din Bucuresti la 3.500 mp in cladirea Campus 6.3
- UE pregateste noi reguli pentru mobilitatea fortei de munca: companiile au timp limitat de adaptare
- AFI Europe cumpara sase centre comerciale MAS din Romania, intr-o tranzactie de peste 280 de milioane de euro
- Romania si dubla provocare a securitatii: investitii in aparare si rezilienta cibernetica
- Hankook raporteaza pentru Q1 2026 vanzari de aproximativ 3 miliarde EUR si un profit operational de aproximativ 295 mil EUR
- Studiu Deloitte: economia mondiala pierde anual peste 25 de trilioane de euro, aproape o treime din PIB-ul global, din cauza utilizarii ineficiente a resurselor
- Colliers a consiliat AFI Europe in achizitia unui portofoliu de sase centre comerciale regionale din Romania de la MAS, in cea mai mare tranzactie de retail din istoria pietei locale
- Romania contrazice tendinta europeana: investitiile straine directe au crescut cu 16% in 2025