ANCOM propune scaderea tarifului pentru terminarea apelurilor la 0,84 centi/minut, fara TVA, de la 1 mai 2018
Data publicarii: 22-12-2017 | EconomieTariful pentru terminarea apelurilor pe care îl vor practica cei cinci operatori de telefonie mobila cu putere semnificativa pe piata din România va scadea la 0,84 eurocenti/minut, fara TVA, începând cu data de 1 mai 2018, se arata într-un document supus consultarii publice de Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare în Comunicatii (ANCOM).
"Întrucât realizarea unui nou model de cost, care sa reflecte costurile eficiente ale furnizarii serviciilor de terminare la puncte mobile si sa permita stabilirea unor tarife perfect adaptate pietei românesti este un proces de durata, ANCOM propune, ca masura tranzitorie, un tarif determinat prin benchmarking european. Tariful stabilit astfel de Autoritate reprezinta media tarifelor de terminare a apelurilor la puncte mobile stabilite în statele membre ale Uniunii Europene pe baza unui model de cost LRIC pur, ceea ce ofera un suport adecvat pentru o masura temporara, pâna când se vor stabili tarifele bazate pe costurile incrementale evitate, printr-un nou model de cost", se arata într-un comunicat de presa al ANCOM, transmis vineri AGERPRES.
Astfel, tariful pentru terminarea apelurilor pe care îl vor practica cei cinci operatori de telefonie mobila cu putere semnificativa pe piata terminarii apelurilor în propriile retele (Lycamobile S.R.L. - operator de retele mobile virtuale ''complet'', Orange România S.A., RCS & RDS S.A., Telekom Romania Mobile Communications S.A, respectiv Vodafone Romania S.A.) va fi, începând cu data de 1 mai 2018, de 0,84 eurocenti/minut, fara TVA.
ANCOM precizeaza ca solutia propusa adreseaza observatiile Comisiei Europene si are, de asemenea, avantajul ca poate fi implementata mai rapid decât realizarea noului model de cost (cel putin 18 luni). De asemenea, anul viitor, Autoritatea va initia procedura de dezvoltare a unui nou model de cost de tip LRIC pur, care sa reflecte costurile eficiente ale furnizarii serviciilor de terminare la puncte mobile, în acord cu principiile Recomandarii Comisiei Europene privind tarifele de terminare.
"Propun reducerea tarifelor de terminare a apelurilor la puncte mobile începând cu data de 1 mai 2018, de la 0,96 eurocenti/minut la 0,84 eurocenti/minut, tarif care va fi practicat pâna la data la care ANCOM va finaliza noul model de cost LRIC pur. Decizia Autoritatii vine ca urmare a dialogului cu Comisia Europeana pe aceasta tema, dar si ca urmare a faptului ca actualul model de cost nu include tehnologia 4G/LTE, tehnologie care câstiga tot mai mult teren în România, aducând câstiguri de eficienta', declara Sorin Grindeanu, presedintele ANCOM.
Potrivit sursei citate, în urma consultarii europene desfasurate în perioada octombrie-noiembrie 2017, ANCOM a renotificat si a primit avizul favorabil al Comisiei Europene pe marginea masurilor de identificare a pietelor relevante de gros corespunzatoare serviciilor de terminare a apelurilor la puncte mobile. Astfel, ANCOM a emis decizia nr. 1085/2017 privind identificarea pietelor relevante din sectorul comunicatiilor electronice corespunzatoare serviciilor de terminare a apelurilor la puncte mobile.
Prin aceasta decizie, ANCOM a identificat cinci piete relevante de gros corespunzatoare serviciilor de terminare a apelurilor la puncte mobile în retelele publice de telefonie. Pentru toate aceste piete, Autoritatea mentine sau, dupa caz, impune unele obligatii corelate problemelor concurentiale identificate, precum obligatia de transparenta, de nediscriminare, de control al tarifelor si de fundamentare a acestora în functie de costuri (inclusiv mentinerea simetriei tarifelor de terminare), precum si obligatia de a permite accesul si utilizarea unor elemente specifice ale retelei si a infrastructurii asociate.
Tarifele de terminare a apelurilor la puncte mobile în retelele publice de telefonie pot fi consultate pe pagina de internet a ANCOM, iar persoanele interesate pot formula si transmite observatii si propuneri pâna la data de 31 ianuarie 2018.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- EY Romania: 58% dintre investitori preconizează că atractivitatea României se va ameliora în următorii trei ani
- Studiu Deloitte: 2/3 dintre angajatorii din Romania considera foarte important echilibrul dintre agilitatea necesara dezvoltarii afacerii si stabilitatea de care au nevoie angajatii
- Studiu Deloitte: cantitatea de materii reciclate intrate in economiile lumii creste usor, dar indicele global de circularitate scade, pe fondul consumului galopant de resurse si materii prime virgine
- DAN AIR a efectuat primul zbor comercial pe ruta București - Damasc
- Virgil Șoncutean primește al patrulea mandat la conducerea Allianz-Țiriac Asigurări
- EY Romania: Tehnologia cloud reprezinta cea mai avansata si raspandita solutie emergenta in companiile din Romania
- OLX Group anunta vanzarea companiei KIWI Finance catre Partners Financial Services
- Schneider Electric o numește pe Esther Finidori în funcția de Chief Sustainability Officer
- 3 din 5 tineri nu au cumpărat până acum o asigurare 100% digitală. Generația Z vrea procese digitale rapide și produse simple, la costuri mici, pentru a cumpăra online
- Copiii intră în vacanță, hackerii nu - Sfaturi ARB pentru siguranța online în familie
- Studiu EY: Trei din patru departamente juridice își perfecționează strategiile de tehnologie și date, dar numai 25% prioritizează GenAI
- Alegerile prezidențiale aduc calm pe piețele financiare: leul rămâne stabil, investitorii mizează pe continuitate
- Studiu EY: Consumatorii caută forme de divertisment locale și live în contextul incertitudinii globale, însă tehnologia rămâne un element esențial
- Schneider Electric furnizeaza solutii de smart metering, mentenanta si cloud hosting pentru CTP
- Leul se apreciază puternic după alegerile prezidențiale: Euro coboară la 5,03 lei, dolarul sub 4,47 lei