Romania a importat trandafiri in valoare de 16,68 milioane euro, in primele 11 luni ale anului trecut

Data publicarii: 13-02-2018 | Economie
Romania este importator net de trandafiri in conditiile in care, in primele 11 luni ale anului trecut, tara a importat trandafiri in valoare de 16,68 milioane de euro si a exportat trandafiri in valoare de 13,91 milioane euro, arata datele publicate marti de Eurostat. In cazul Uniunii Europene, in primele zece luni ale lui 2017, exporturile de trandafiri ale statelor membre catre tarile din afara UE s-au cifrat la 62 milioane de euro, iar importurile din afara UE au fost de zece ori mai mari - 624 milioane euro. Olanda este principalul exportator de trandafiri in UE, cu 43 de milioane de euro in primele zece luni ale lui 2017, controland 70% din totalul exporturilor in afara UE ale blocului comunitar, urmata de Lituania, 7 milioane de euro sau 11%, Germania, peste cinci milioane de euro sau 8% si Letonia, sub cinci milioane de euro sau 7%. Trandafirii din UE au ajuns in special in Rusia, 28 de milioane de euro sau 45% din totalul exporturilor in afara UE, si Elvetia, 20 milioane de euro sau 31%, urmate de Norvegia, 4 milioane de euro sau 6%, si Belarus 3 milioane de euro sau 5%. De asemenea, Olanda a fost si principalul importator de trandafiri din afara UE, 478 milioane euro in perioada ianuarie - octombrie 2017, sau 77% din totalul importurilor UE. Alti importatori importanti au fost Marea Britanie, 60 milioane euro sau 10%, urmata de Germania, 35 milioane euro sau 6%, si Spania, 30 milioane euro sau 5%. Jumatate din trandafirii importati de UE din afara blocului comunitar au venit din Kenya, 317 milioane de euro sau 51% din totalul de 624 milioane euro in ianuarie-octombrie 2017, urmata de Etiopia, 126 milioane euro sau 20%, si Ecuador, 108 milioane euro sau 17%.  

Sursa: Agerpress