Teodorovici, despre indemnizatia pentru mame: Astazi si maine se discuta ca astfel de situatii sa fie acoperite legal si material

Data publicarii: 14-02-2018 | Economie
  •  Print
  • Bookmark & Share
Autoritatile discuta marti si miercuri cu privire la eventualele scaderi ale indemnizatiilor de crestere a copilului, ca urmare a transferului contributiilor sociale, a anuntat, marti, Eugen Teodorovici, ministrul Finantelor Publice, la Palatul Parlamentului. "Astazi si maine la Ministerul de Finante, Ministerul Muncii, se discuta ca eventuale astfel de situatii sa fie acoperite legal, apoi si material. Nu spun care ar fi solutia. Ideea e sa identificam astfel de posibile situatii, dupa care sa vedem care e cea mai buna abordare astfel incat oamenii sa nu piarda. Conteaza interesul omului", a spus Teodorovici. Indemnizatia aferenta concediului medical pre si post natal de 126 de zile ar putea scadea prin majorarea contributiilor sociale, de la 10,5% in decembrie la 25% in ianuarie, a declarat, marti, Claudia Sofianu, Partener, Liderul Diviziei de impozit pe venit si contributii sociale, EY Romania. "Dintr-un calcul aritmetic reiese ca indemnizatia aferenta concediului medical pre si post natal scade sau ar putea sa scada din urmatoarele considerente: in primul rand cota de contributie de asigurari sociale in cuantum de 10,5% pana in decembrie anul trecut, din ianuarie 2018 a crescut la 25%. Deci este un procent mai mare care se datoreaza. Acesta ca urmare a transferului contributiei de asigurari sociale de la angajator la angajat. In al doilea rand, baza de calcul la care se aplica aceasta cota de contributie este crescuta pentru ca salariul mediu brut pe economie a crescut ajungand de la 3.131 de lei la 4.162 de lei", a spus Claudia Sofianu, la o intalnire cu presa. Claudia Sofianu a mentionat ca este vorba de o indemnizatie de concediu medical care inlocuieste venitul salarial pe care mama il obtine in mod normal si ca nu este afectata indemnizatia de crestere a copilului care este platita de catre stat. Contributiile sociale au trecut de la angajatori la angajati incepand cu 1 ianuarie 2018, potrivit unei Ordonante de Urgenta pentru modificarea Codului Fiscal, adoptata in noiembrie 2017 iar nivelul contributiilor a scazut cu doua puncte procentuale, astfel ca, din totalul de 39,25% contributii platite la un salariu brut, se vor plati 37,25%. Din totalul de 22,75% contributii datorate de catre angajator, 20 de puncte se transfera catre salariat. Calculele de la Finante arata ca, in total, din salariul brut, 35% vor fi contributii retinute de angajator in numele salariatului, iar contributiile ramase in sarcina angajatorului, respectiv 2,75% (dupa transferul de 20 puncte la salariat), scad la 2,25% si vor acoperi riscurile de somaj, accidente de munca, concediu medical, creante salariale. In cazul veniturilor din activitati independente, contributiile se platesc daca veniturile depasesc 12 salarii minime brute pe economie.  

Sursa: Agerpress