Boom-ul economiei romanesti ii ingrijoreaza pe analisti (AFP)

Data publicarii: 14-02-2018 | Economie
  •  Print
  • Bookmark & Share
Romania, economia europeana cu cel mai puternic ritm de crestere gratie unui consum viguros, neglijeaza investitiile si se pregateste pentru consecinte dificile, avertizeaza analistii, informeaza AFP. "Cresterea economica nu este intotdeauna sinonima cu dezvoltarea. Economia romaneasca a crescut prin indatorare, fara a construi niciun nou kilometru de autostrada", spune analistul Cristian Paun. Miercuri urmeaza sa fie date publicitatii primele estimari privind evolutia Produsului Intern Brut in 2017. Analistii mizeaza pe o crestere spectaculoasa cuprinsa intre 6% si 7%, dupa un avans de 8,6% in primele trei trimestre, ceea ce ar face din Romania campioana europeana dupa cresterea economica. Insa in loc sa felicite tara cu cel mai slab nivel de viata din UE, dupa Bulgaria, institutiile internationale si-au inmultit avertismentele. "Principalul motor al cresterii a fost consumul gospodariilor, stimulat de scaderile de taxe si majorarile salariale. Investitiile publice sunt in scadere pentru al doilea an consecutiv", a subliniat Comisia Europeana. Aceasta in conditiile in care necesitatile unei tari cu 20 de milioane de locuitori sunt enorme in termeni de echipamente de sanatate, educatie si transport. Romania are doar 550 de kilometri de autostrazi si o retea feroviara degradata, trenurile circuland in medie cu o viteza de 44 de km/h, fata de 78 km/h in 1990. "Niciun bani nu a fost cheltuit in 2017 pentru achizitionarea de material rulant, in timp ce caile ferate nu au fost modernizate decat pe distante foarte scurte. Situatia va fi si mai dramatica in 2018 deoarece bugetele au fost din nou diminuate", afirma Viorel Istrate, liderul sindicatului Federatia Nationala Feroviara Miscare Comercial. Noul prim-ministru social-democrat Viorica Dancila a promis constructia a 350 de kilometri de noi autostrazi pana in 2020. La venirea sa la putere, in luna decembrie 2016, majoritatea de stanga a adoptat mai multe majorari salariale in sectorul public si majorarea prestatiilor sociale. Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) a lansat un avertisment fata de cresterea deficitelor ca urmare a acestor majorari a cheltuielilor, evocand spectrul unei supraincalziri a economiei. Rata anuala a inflatiei a ajuns la 3,3% in luna decembrie 2017, cel mai ridicat nivel din ultimii patru ani. "Tendinta se va mentine in 2018", a avertizat Matteo Patrone, director regional BERD pentru Romania si Bulgaria. "Guvernul s-a inselat crezand ca productia locala va merge pas la pas cu cererea", a subliniat Cristian Paun, in conditiile in care romanii au cumparat in special bunuri importate. In consecinta, deficitul comercial a crescut cu o treime in 2017 pana la aproape 13 miliarde euro. In pofida disparitatilor mari intre orase si sate, romanii se pot bucura de o dublare a salariului minim intre 2013 si 2017, de la 700 pana la 1.450 de lei (157 la 319 euro). Insa productivitatea nu a crescut la fel de mult, ceea ce a afectat competitivitatea companiilor, sustin angajatorii. Romania a cunoscut o euforie similara in 2007-2008, inainte de a traversa o grava recesiune. Urmarea a fost o cura dura de austeritate cu taieri de salarii de 25% si un ajutor de urgenta din partea FMI si UE. "Daca ne uitam la cresterea economica din ultimii 25 de ani vedem o foarte mare volatilitate: perioade de expansiune sustinuta urmate de prabusiri la fel de spectaculoase", spune Cristian Paun.  

Sursa: Agerpress