Georgescu: Daca se continua de o maniera nesustenabila in privinta raportului cerere-oferta, se poate ajunge la o situatie care necesita ajustari
Data publicarii: 30-03-2018 | Economie
Continuarea de o maniera nesustenabila in ceea ce priveste raportul cerere - oferta ar putea duce la o situatie care sa necesite ajustari sau corectii economice foarte dureroase, a declarat, joi, prim-viceguvernatorul Bancii Nationale a Romaniei, Florin Georgescu, la sedinta organizata de Comisia economica, industrii si servicii a Senatului.
"Daca se continua de o maniera nesustenabila in ceea ce priveste raportul cerere - oferta se poate ajunge, nu la o situatie ca in 2008, dar la o situatie care sa necesite apoi niste ajustari, niste corectii economice foarte dureroase si care pot fi distribuite in raport cu orientarea politica a celor care opereaza acele ajustari de o maniera care sa tensioneze si mai mult relatiile din societate. Ceea ce nu este de dorit. Atunci, traducerea noastra se refera la urmatoarea situatie, anume: sunt trei obiective care se doresc a fi realizate concomitent, dupa parerea mea cam de toata lumea, dar care nu pot fi aplicate in acelasi timp. Ceva trebuie sacrificat. Asa numita trinitate imposibila care e si in domeniul monetar si in cel fiscal", a spus Georgescu.
Potrivit acestuia, un prim lucru ar fi cresterea puterii de cumparare, pe care si-l doreste societatea.
"Se doreste din partea societatii, pe buna dreptate, pentru ca oamenii se uita dupa 30 de ani spre Vest, spre standardele de viata si de servicii sociale din Vest, se doreste cresterea puterii de cumparare, echilibrat pe segmente sociale si imbunatatirea infrastructurii fizice si sociale a tarii. Asta vor cetatenii si vedem discutiile din spatiul public", a mentionat el.
Un doilea obiectiv presupune mentinerea tintei de deficit de 3% din PIB, iar al treilea presupune sa nu se apeleze la parghia redistribuirii in cadrul economiei, pentru ca aceasta nu poate fi activata din cauza lipsei de informatii cu privire la avere sau venit si nici nu exista mecanismele fiscale legale pentru a putea amenda, imbunatati echilibrul economic si social, mecanisme care functioneaza si care au la baza informatii specifice.
"Dupa parerea mea, aceste trei obiective se impune a fi armonizate in sensul de a fi aplicate cu intelepciune pentru ca, altfel, trebuie sa sacrifici unul dintre ele. Daca vrei cresterea puterii de cumparare si imbunatatirea serviciilor publice fara redistribuire bazata pe informatii, sacrifici 3% si derapezi si vin ajustari dure. Daca vrei sa tii si 3% si lipsa de redistribuire, sacrifici cresterea puterii de cumparare si imbunatatirea infrastructurii si vezi cum explici oamenilor acest blocaj decizional. Daca vrei sa rezolvi cresterea puterii de cumparare, imbunatatirea serviciilor si mentinerea in 3%, vezi cum stai cu averea si venitul din societate dupa 30 de ani de reforme si transformari pe care tot oamenii astia le-au suportat si vezi ce masuri se impun cand pui pe un perete asa de mare ca aici, la Parlament, toate datele, pe surse de venituri, pe categorii de cetateni, pe proprietati si asa mai departe. Altfel facem politica fiscala, cum se cheama, in orb", a explicat Florin Georgescu.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Inflatia se tempereaza in Europa, insa Romania inregistreaza in continuare cel mai ridicat nivel din UE
- Horvath, CFO Study 2026: 73% dintre directorii financiari vizeaza accelerarea digitalizarii
- Principalii investitori imobiliari din Romania anticipeaza cresterea chiriilor si stabilizarea cererii pentru inchirierea de spatii noi in 2026
- E-Proprietate si reforma impozitarii locale: ce stim si ce ramane de vazut despre impozitarea proprietatilor
- De la avantaj competitiv la conditie de baza: rolul sustenabilitatii in relatia dintre banci si clienti
- Riscul declararii inactivitatii din 1 ianuarie 2026
- Bulgaria trece la euro de la 1 ianuarie 2026
- Controalele vamale se intensifica: operatorii economici, tot mai expusi riscurilor fiscale si operationale
- Studiu EY : liderii fiscali recurg la AI pentru a consolida gestiunea taxelor pe fondul aparitiei de noi riscuri
- Consumer Index Romania 2025: Romanii resimt presiunea inflatiei si devin mai prudenti in consum
- Salt Bank trece de 700.000 de clienti
- Peste 80% dintre cei mai mari chiriasi din Romania platesc sub 5% din cifra de afaceri pentru ocuparea spatiilor de birouri moderne
- Gala Premiilor UNSICAR 2025 marcheaza 25 de ani de activitate ai organizatiei
- SigurantaOnline.ro: Volumul 4 din The Websters a fost lansat oficial
- Analiza de piata: Efectul modificarilor fiscale din 2025 asupra antreprenorilor romani