SANITAS: Solutii tranzitorii pentru ca angajatii din sanatate si asistenta sociala sa nu aiba pierderi salariale

Data publicarii: 14-04-2018 | Economie
Decidentii guvernamentali s-au angajat sa defineasca, in regim de urgenta, un mecanism legal prin care unitatile sanitare vor putea sa utilizeze sume provenite din venituri proprii pentru acoperirea necesarului financiar care sa permita acordarea salariilor si sporurilor in cazul categoriilor de salariati aflate in situatia de a pierde venituri in urma aplicarii Legii privind salarizarea personalului platit din fonduri publice si a regulamentul de sporuri in domeniul sanatate si asistenta sociala, informeaza, vineri, Federatia SANITAS. In paralel, autoritatile au promis rediscutarea noii legislatii privind salarizarea, da asigurari SANITAS. "Astazi, 13 aprilie 2018, membrii Consiliului National al Federatiei SANITAS din Romania au dezbatut problemele aparute in institutiile sanitare si de asistenta sociala din toata tara in urma aplicarii, de la 1 martie 2018, a noului sistem de salarizare. In acelasi timp, in aceasta dimineata, reprezentantii Ministerului Sanatatii, ai Ministerului Finantelor si cei ai Ministerului Muncii au invitat conducerea Federatiei SANITAS la o discutie privind solutiile care ar putea fi aplicate in perioada imediat urmatoare, pentru a evita pierderile de venituri salariale care ameninta mai multe categorii de angajati din sistem. Decidentii guvernamentali s-au angajat sa defineasca, in regim de urgenta, un mecanism legal prin care unitatile sanitare vor putea sa utilizeze sume provenite din venituri proprii, pentru acoperirea necesarului financiar care sa permita acordarea salariilor si sporurilor in cazul acelor categorii de salariati aflate in situatia de a pierde venituri in urma aplicarii Legii 153/2017 si HG 153/2018", afirma sindicalistii, intr-un comunicat remis AGERPRES. Potrivit sursei citate, solutia pe termen scurt presupune acordarea unor stimulente financiare lunare in limita a doua salarii minime brute pe tara, care sa acopere eventualele pierderi, conform prevederilor art. 193, alin (6) din Legea 96/2006 (in cazul institutiilor sanitare aflate in subordinea Ministerului Sanatatii), respectiv conform art. 199, alin. (2) din Legea 95/ 2006 (in cazul institutiilor aflate in subordinea autoritatilor publice locale). In paralel, reprezentantii guvernamentali au promis rediscutarea noii legislatii privind salarizarea. Se urmareste eliminarea situatiilor generate de obligativitatea incadrarii in procentul de 30% pe ordonator principal de credite, care a condus la situatii paradoxale, in care sporurile acordate angajatilor din spitalele de importanta nationala sau cele cu larga adresabilitate sunt mai mici decat in spitalele de mici dimensiuni. "In aceste conditii, membrii Consiliului National SANITAS au hotarat ca pana joi, 19 aprilie 2018, sa reia discutiile cu managerii unitatilor sanitare, cu autoritatile locale si cu toate institutiile implicate in finantarea sistemului sanitar, pentru punerea in practica a solutiei oferite de partea guvernamentala", se precizeaza in comunicat. In plus, liderii SANITAS spun ca vor colecta documente doveditoare (fluturasi de salariu) in baza carora sa se poata face o analiza clara si completa a diferentelor de salarizare inregistrate in luna martie 2018, comparativ cu februarie 2018, pe categorii profesionale, de nivel de pregatire si de unitati angajatoare. "Membrii Consiliului National au luat aceste decizii, constienti fiind de toate nemultumirile acumulate in sistemul de sanatate si asistenta sociala, de asteptarile membrilor nostri de sindicat, dar si de faptul ca, pana la primirea salariilor corespunzatoare lunii martie 2018, impactul aplicarii noului sistem de salarizare nu poate fi evaluat in toata dimensiunea sa. Consideram ca in data de 19 aprilie vom avea la dispozitie informatiile necesare pentru a lua o decizie argumentata referitoare la reactiile sindicale urmatoare", spun liderii SANITAS.

Sursa: Agerpress

Ultimele stiri pe BankNews.ro:

Banknews.ro foloseşte fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile cu cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe site-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

AM ÎNTELES

Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Politica de Confidențialitate | Politica de Cookie