Piata serviciilor medicale private a crescut in 2017 cu 12% (analiza)

Data publicarii: 22-05-2018 | Economie
Piata serviciilor medicale private este unul dintre cele mai dinamice sectoare de business din Romania, dupa ce a avansat, in 2017, cu 12% fata de anul anterior, conform unei analize realizate un comparator de servicii medicale din Romania. In prezent, valoarea acestui segment de servicii este de aproximativ 1,7 miliarde de euro, cu o crestere medie anuala de 9,5% produsa in perioada 2011-2016. Primele cinci lanturi private din Romania au realizat, anul trecut, o cifra de afaceri cumulata de aproximativ 400 de milioane de euro. "Dinamica deosebita a pietei arata o crestere semnificativa a cererii populatiei pentru servicii medicale private. La aceasta evolutie au contribuit, in ultimii ani, instabilitatea sectorului public de sanatate si cresterea venitului disponibil al clasei de mijloc. Din pacate, Romania este tara cu unul dintre cele mai reduse volume ale informatiilor din domeniul serviciilor medicale, atat din perspectiva pacientilor, cat si a furnizorilor. Acest lucru afecteaza evolutia sectorului public, dar si a celui privat", a declarat Eliza Pintilie, director general Mediprice, realizatorul analizei. In perioada 2011-2016, numarul spitalelor private din Romania s-a dublat, ajungand la peste 200 de unitati. Pe de alta parte, numarul spitalelor publice a scazut semnificativ, in urma inchiderii a 67 de unitati la 1 aprilie 2011. In acelasi timp, numarul centrelor medicale private a crescut de trei ori, pana la peste 600 de unitati in 2016. Potrivit Elizei Pintilie, inclusiv nivelul ridicat al "platilor din buzunar" in unitatile de stat a contribuit la dezvoltarea pietei private, ingreunand accesul populatiei la serviciile publice de sanatate. In 2015, platile informale au ajuns, pentru prima data, la 21% din volumul total al cheltuielilor pentru asistenta medicala in Romania, fata de o medie UE de 15%. "In acest context, romanii valorizeaza tot mai mult serviciile private, unde aspectul general al unitatii sanitare, reputatia acesteia, experienta medicilor, aparatura de ultima generatie si relatia cu pacientul sunt criterii de performanta. Un plus ar fi ca nivelul de digitalizare al pietei sa creasca: intreaga oferta de servicii sa fie vizibila, tarifele - transparente si sa poata fi accesate rapid, printr-un simplu click", a precizat reprezentanta Mediprice. Utilizatorii romani de internet genereaza, lunar, aproximativ 200.000 de cautari ale sintagmei "analize medicale". Potrivit rapoartelor de cercetare a pietei, compararea preturilor si a ofertelor este un pas esential in decizia de cumparare a utilizatorilor online in intreaga lume. Doar in 2014, jumatate dintre clientii online la nivel mondial au folosit cel putin o data comparatoarele de preturi in detrimentul navigarii directe pe un anumit site. Mediprice este primul comparator de servicii medicale din Romania, disponibil de la inceputul acestui an pentru utilizatorii si furnizorii de servicii medicale private.

Sursa: Agerpress

Ultimele stiri pe BankNews.ro:

Banknews.ro foloseşte fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe site-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile cu cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe site-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

AM ÎNTELES

Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Politica de Confidențialitate | Politica de Cookie