ROBOR la 3 luni a urcat vineri la 3,39% pe an

Data publicarii: 20-07-2018 | Economie
Indicele ROBOR la trei luni, in functie de care se calculeaza costul creditelor in lei cu dobanda variabila, a urcat vineri pe piata interbancara cu 0,03 puncte procentuale, ajungand la 3,39% pe an, reiese din datele Bancii Nationale a Romaniei (BNR). O valoare similara a ROBOR la trei luni a fost inregistrata pe 26 februarie 2014, respectiv 3,40% pe an. Conform datelor BNR, la inceputul acestui an, ROBOR la 3 luni se situa la 2,05%. In perioada similara a anului trecut, 20 iulie 2017, indicatorul era la 0,87% pe an. In ceea ce priveste indicele la 6 luni, utilizat in calculul dobanzilor la creditele ipotecare, acesta a urcat vineri la 3,50% ROBOR la noua luni, care reprezinta rata dobanzii platita la creditele in lei atrase de bancile comerciale de la alte banci comerciale, a crescut la 3,55% pe an, iar indicele ROBOR la 12 luni a urcat la 3,61% pe an.

Sursa: Agerpress