APIA: Piata auto din Romania, in crestere cu aproape 24%, in primele sapte luni
Data publicarii: 22-08-2018 | Economie
Vanzarile totale de autovehicule noi au crescut, in primele sapte luni ale anului, cu 23,8%, pana la 105.686 unitati, comparativ cu intervalul de referinta din 2017, arata datele Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Autoturisme (APIA), publicate marti.
Persoanele juridice sunt cele care sustin vanzarile auto in Romania (63% din totalul achizitiilor de autoturisme realizate in primele 7 luni), insa si achizitiile realizate de catre persoanele fizice au crescut cu 32% in comparatie cu intervalul ianuarie - iulie 2017, pana la 33.013 de unitati.
In ceea ce priveste categoria autoturismelor rulate, in perioada de referinta, numarul acestora a ajuns la 274.195 unitati, in scadere cu 6,9% fata de perioada similara din 2017.
La nivelul vanzarilor de masini noi (autoturisme si autovehicule comerciale), statistica APIA arata ca, in primele sapte luni din 2018, pe primul loc s-a clasat Dacia, cu 30.327 unitati, urmata de catre Volkswagen (10.338 unitati), Skoda (8.098), Ford (7.972) si Renault (7.866).
Pe segmentul autoturismelor, topul este condus tot de Dacia, cu 28.494 unitati (31,8% cota de piata, pe un volum in crestere cu 31,6% fata de primele sapte luni din 2017), urmata de Volkswagen cu 9.349 unitati (10,4% cota de piata), Skoda - cu 8.098 unitati (9,1% din total piata), Renault - cu 6.716 unitati (7,5% din total piata) si Ford (5.473 unitati si 6,1% cota de piata).
In clasamentul pe modele, cu cele 11.358 unitati vandute, Dacia Logan continua sa fie cel mai bine vandut in aceste prime sapte luni din 2018, acesta fiind urmat de Dacia Duster, cu 7.430 unitati, Dacia Sandero (5.864), Renault Clio (3.225) si Skoda Octavia (3.125).
In functie de tipul de combustibil, ponderea autoturismelor cu motoare pe benzina continua sa creasca, ajungand sa detina, la finele lunii iulie din acest an, un procent de 59,4% din total, semnificativ mai mare (8,6 pp) fata de ponderea pe care o aveau in aceeasi perioada a lui 2017, de 50,8%.
In ceea ce priveste autoturismele 'verzi'(electrice si hibride), interesul pentru acestea continua sa ramana unul ridicat in acest an, mai ales pe fondul stimulentelor acordate prin Programul 'Rabla Plus'. Ca urmare, dupa primele 7 luni din 2018, acestea ajung sa detina o pondere de 2,5% din total piata, superioara celei de anul trecut, cand aceasta era de doar 1,8%. Chiar daca volumele sunt inca foarte mici, evolutia este una extrem de incurajatoare, cresterea inregistrata in acest an fiind de 225,5% pe segmentul celor electrice (485 unitati, in primele 7 luni din 2018, fata de doar 149 in 2017), respectiv +54,5% la cele hibride (1.754 unitati in 2018, fata de 1.135 unitati in 2017).
Datele APIA releva, totodata, ca, in functie de culoarea preferata, alb si gri domina in continuare cererea, acestea inregistrand o pondere de 27,8%, respectiv 23,9% din totalul preferintelor. Urmeaza culorile albastru, cu o cota 17,2%, si negru cu 9,8%.
Raportat la tara de provenienta a autoturismelor, 31% din total este produs in Romania, 20% in Germania, 10,9% sunt din Cehia, 7,6% din Turcia si 7,5% din Spania.
In acest context, vanzarile de autoturisme din productia autohtona au inregistrat, in anul 2018, o crestere semnificativa, de 37% comparativ cu anul 2017, in timp ce vanzarile de autoturisme din import au consemnat un salt mai redus, de 22,1%.
Sursa: Agerpress
Ultimele stiri pe BankNews.ro:
- Horvath, CFO Study 2026: 73% dintre directorii financiari vizeaza accelerarea digitalizarii
- Principalii investitori imobiliari din Romania anticipeaza cresterea chiriilor si stabilizarea cererii pentru inchirierea de spatii noi in 2026
- E-Proprietate si reforma impozitarii locale: ce stim si ce ramane de vazut despre impozitarea proprietatilor
- De la avantaj competitiv la conditie de baza: rolul sustenabilitatii in relatia dintre banci si clienti
- Riscul declararii inactivitatii din 1 ianuarie 2026
- Bulgaria trece la euro de la 1 ianuarie 2026
- Controalele vamale se intensifica: operatorii economici, tot mai expusi riscurilor fiscale si operationale
- Studiu EY : liderii fiscali recurg la AI pentru a consolida gestiunea taxelor pe fondul aparitiei de noi riscuri
- Consumer Index Romania 2025: Romanii resimt presiunea inflatiei si devin mai prudenti in consum
- Salt Bank trece de 700.000 de clienti
- Peste 80% dintre cei mai mari chiriasi din Romania platesc sub 5% din cifra de afaceri pentru ocuparea spatiilor de birouri moderne
- Gala Premiilor UNSICAR 2025 marcheaza 25 de ani de activitate ai organizatiei
- SigurantaOnline.ro: Volumul 4 din The Websters a fost lansat oficial
- Analiza de piata: Efectul modificarilor fiscale din 2025 asupra antreprenorilor romani
- Cushman & Wakefield ECHINOX, mandat exclusiv pentru vanzarea platformei Electroputere Craiova